Marți, 17 mai, în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul ediției din acest an a Zilelor Municipiului, romașcani sau persoane al căror nume se leagă de orașul Roman și care fac cinste comunității prin activitatea pe care o desfășoară au fost omagiați în cadrul Galei Excelenței Romașcane. Aceștia au fost distinși de administrația locală, în cadrul Galei Excelenţei care a avut loc, începând cu ora 12, la restaurantul Hanul Mărioarei din Roman, la care au participat reprezentanți ai administrației locale și ai instituțiilor partenere, consilieri locali și oameni de cultură din Roman.
Primarul Leonard Achiriloaei le-a adresat mulțumiri și aprecieri pentru activitatea depusă nominalizaților acestei ediții, care, la rândul lor, au adresat câteva cuvinte asistenței. La final, membrii Ansamblului de cântece şi dansuri populare „Plai Moldovenesc”, omagiați pentru activitate în cadrul Galei din acest an, au susținut un program artistic.
„Este o tradiție pentru noi ca, anual, cu prilejul acestor sărbători, să încercăm să aducem o apreciere din partea administrației publice locale pentru cei care au fost în anul din urmă alături de Roman, care au contribuit, în diverse maniere, atât cultural, educațional, economic sau din alte puncte de vedere, la dezvoltarea municipiului Roman. Încercăm simbolic să le spunem că suntem alături de ei, că îi apreciem – și nu numai noi, ci întreg orașul. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru orașul nostru și sunt convins că puterea exemplului este cea mai importantă”, a declarat în cadrul evenimentului primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloaei. Acesta a adresat mulțumiri speciale atât directorului Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei, pentru sprijinul acordat municipalității în ultimul an pentru accesarea mai multor proiecte cu fonduri europene, precum și reprezentanților grupului de firme TCE 3 Brazi, pentru sprijinul acordat în cadrul campaniei de transport de ajutoare pentru Ucraina.
Detalii despre toţi cei care au primit marți un omagiu în cadrul Galei Excelenței 2022, pentru activitatea depusă în slujba Romanului și a romașcanilor, găsiţi în continuare, conform prezentării făcute de reprezentanții municipalității în cadrul evenimentului:
Omul Vasile Asandei
De formație jurist și de ocupație „iubitor de oameni”, Vasile Asandei este unul dintre pionierii dezvoltării regionale din România, lucrând în acest domeniu încă din anul 2001. A fost parte din echipa de pregătire și negociere a documentului de aderare a României la Uniunea Europeană.
Dezvoltarea organizațională a ADR Nord-Est i se datorează în mare măsură. În calitate de Director al Direcției Juridice și Resurse Umane, a fost cel care a însoțit toți membrii echipei ADR în călătoria lor de la recrutare până la ocuparea celei mai potrivite poziții în organigramă, formare profesională continuă, fiind martorul satisfacțiilor profesionale ale colegilor, mentor și lider inspiraţional. A rămas fidel rolului de îndrumător, utilizându-și experiența, asertivitatea, abilitățile de comunicare și de motivare a echipelor, în calitate de formator pentru cursul de Leadership în cadrul Centrului Regional de Studii Nord-Est.
Din martie 2015, este Director General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, coordonator și prieten pentru 200 de oameni animați de valori similare, calitate din care acționează în fiecare zi cu perseverență și entuziasm spre îndeplinirea misiunii ca Regiunea Nord-Est a României să devină unul din locurile preferate din Europa, în care oricine și-ar dori să trăiască, să învețe, să muncească sau să investească.
Un religios al valorilor, un mare iubitor de cultură, dar și un entuziast al inițiativelor inovatoare, recunoaște că este un elev permanent în această lume în continuă schimbare și transformă fiecare provocare într-o oportunitate de învățare.
Un iubitor de tineri și un spirit tânăr el însuși, este omul care folosește rar sintagme precum probleme sau bariere, dar care este mereu în căutare de soluții și de simplificare pe toate planurile. Deviza domniei sale este: „Să crezi, să vrei și să acționezi!”
Colonel doctor Georgeta Florentina Ursu
S-a născut la Roman, pe 23 aprilie 1959, în familia Maria şi Jan Scarlat. Este absolventă a Colegiului Naţional „Roman-Vodă”. A urmat cursurile Facultății de Medicină Generală la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, promoția 1984. Pasiunea pentru medicină i-a fost insuflată de ilustrul medic romaşcan Epifanie Cozărescu, unchiul domniei-sale.
În perioada 1984-1987 a fost medic stagiar la Spitalul județean Galați, după care, până în anul 1995 a fost medic de medicină generală la Roman. Începând cu anul 1995, timp de 6 ani a fost medic cardiolog la Spitalul Municipal Roman. În anul 1997 obține o Competență în Ecocardiografie, iar din anul 2009 este Doctor în Medicină cu teza Sindromul X metabolic.
În anul 2001 îşi urmează soţul – inginer Şerban Ursu – transferat la Bucureşti la Ministerul Tineretului şi Sportului, şi profesează până în anul 2018, ca medic primar cardiolog la Spitalul Clinic de Urgență „Profesor doctor Agrippa Ionescu” București. Din anul 2019 este medic primar cardiolog la Centrul de sănătate multifuncțional „Sfântul Nectarie” din București.
A participat la numeroase Congresele Naționale şi Europene de Cardiologie, a inițiat realizarea Studiilor Naționale PRO-STEMI și a Sindromului Metabolic. A publicat zeci de articole științifice de popularizare privind prevenția bolii cardiace. A realizat şi predat Cursuri de EKG pentru medici rezidenți şi asistente medicale la Spitalele din Roman şi București. A realizat emisiuni pe teme de cardiologie la Societatea Română de Radiodifuziune. Este afiliată la Societatea Națională și Europeană de Cardiologie, Societatea Națională de Terapia Durerii şi la Societatea de Istorie a Medicinii.
În calitate de consilier al preşedintelui Autorităţii Naționale de Management al Calității în Sănătate, a mediat acreditarea Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.
Ataşamentul faţă de oraşul natal şi efervescenţa intelectuală a condus la implicarea în organizarea unor manifestări culturale dedicate foştilor profesori – Alexandru Cojocaru și Gheorghe A.M. Ciobanu. În anul 2014, familia Ursu a iniţiat şi finanţat ridicarea monumentului dedicat memoriei victimelor luptei anticomuniste. Evenimentul a fost urmat de un simpozion dedicat aniversării a 25 de ani de la căderea regimului comunist în România. În anul 2017, la iniţiativa şi cu sprijinul soţilor Ursu, a fost organizată la Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” prima ediţie a Festivalului Naţional de receptare critică a poeziei – Mircea Scarlat. Doamna col. dr. Georgeta – Florentina Ursu se numără printre donatorii de carte ai Bibliotecii Municipale „George Radu Melidon”.
A treia generaţie de medici din familia Ursu este Radu Ioan, medic primar, şef de lucrări la Catedra de Genetică a Universităţii „Carol Davila” Bucureşti, cercetător ştiinţific la Spitalul Polizu şi coordonator departament Genetică Medicală la Compania Synevo.
General de brigadă (r) inginer Ion Maftei
S-a născut pe 26 august 1949, în comuna Dulceşti, județul Neamţ. A urmat cursurile Liceul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, promoţia 1967. În anul 1970 a absolvit Şcoala militară de ofiţeri de radiolocaţie şi artilerie antiaeriană Braşov. Este licenţiat al Facultăţii de Electronică aplicată şi Telecomunicaţii la Universitatea Politehnică Bucureşti, unde a urmat şi un Curs postuniversitar. A fost Ofiţer activ în Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. În anul 2004 a fost trecut în rezervă, cu gradul de General de Brigadă.
A publicat o serie de articole în Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare şi a susţinut mai multe Conferinţe organizate de Muzeul de Istorie din Roman. Este autorul a cinci volume: Eliza Sturdza (Hurmizaki) – Muza lui Vasile Alecsandri; Monografie comuna Dulceşti, judeţul Neamţ; Un mare filantrop: Constantin N. Vasiliu Bolnavu; Familia Hurmuzaki și Unirea Principatelor Române – Străvechi ctitorii dispărute şi uitate”.
Din luna august 2021 este Cetățean de Onoare al comunei Dulcești, în semn de recunoaștere a contribuției remarcabile aduse la sporirea prestigiului comunei.
Doctor inginer Adina Cătălina Druțu
S-a născut pe 7 februarie 1976 în orașul Broșteni, județul Suceava. A urmat școala primară și gimnazială în localitatea natală, iar cursurile liceale la Grupul Școlar Agricol Dorna Candrenilor. Este absolventă a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași, Facultatea de Agricultură, specializarea Agromontanologie, promoţia 2000.
În anul 2001 a fost angajată, prin concurs, la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni, unde a coordonat activitatea de cercetare a Laboratorului de Plante medicinale și aromatice până în anul 2016. Pe parcursul celor 15 ani de activitate în această instituție, a publicat 58 de lucrări științifice, din care 21 în limba română și 37 în limba engleză, prezentate la Conferințe și Simpozioane naționale și internaționale.
A contribuit la elaborarea a două volume de tehnologii de cultivare a unor plante de câmp pentru zona Centrală a Moldovei, broșuri, cataloage și a fost coautor la cartea „Sorgul – cămila vegetală”.
A fost membră în Comitetul tehnic al Plantelor medicinale și aromatice din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și îndrumător de lucrări de licență și masterat a unor studenți ai Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași. Pe parcursul activității științifice a elaborat și derulat cu succes proiecte de cercetare atât cu fonduri de la bugetul statului, cât și cu fonduri de la Uniunea Europeană.
În anul 2009 a primit titlul de Doctor în Agricultură în urma finalizării studiilor doctorale. A absolvit cursurile de manager proiecte, formator și evaluator.
În anul 2015 a obținut Medalia de aur la Salonul Internațional al Cercetării Euroinvent Iași, pentru Metoda de cultivare în sistem ecologic a speciei Echinacea purpurea, iar în anul 2016, tot la Euroinvent, a primit Medalia de bronz pentru volumul „Sorgul – cămila vegetală”.
În prezent este profesor de Agricultură la Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” Horia, inspector în agricultura ecologică și studentă la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, la Programul de conversie Ingineria produselor alimentare.
În calitate de profesor, a câștigat și derulat un proiect de achiziții cu Fundația Narada, are Parteneriate cu alte unități de învățământ și Proiecte școlare în colaborare cu instituții publice și agenți economici și a participat cu elevii la diferite concursuri și activități extrașcolare. Face parte din Consiliul de administrație al Liceului și din mai multe comisii ale unității școlare.
În anul 2021 a publicat cartea „Cultura plantelor tuberculifere, rădăcinoase și furajere” la Editura Izvorul Cuvântului, București, și tot în 2021 a primit Medalia de bronz la Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT 2021 pentru o parte din cercetările efectuate la specia Echinacea purpurea.
Ludmila Tereza Tamaș Pîslaru
S-a născut pe 28 aprilie 1982, la Roman. A debutat în Campionatul Național organizat de Federația Română de Handbal în clasa a șaptea, la juniori III. În sezonul 1996-1997 a fost desemnată cel mai bun portar din seria Moldovei la juniori III, iar în anul 1998 a fost convocată la lotul de junioare I, iar în anul 1999 a devenit campioană europeană cu Naționala de junioare şi Maestru Emerit al Sportului. În anul 2000 a reconfirmat printr-o altă medalie de aur, la Europenele de tineret.
A urmat cursurile Liceului cu Program Sportiv Roman, promoţia 2001, apoi a fost transferată la Silcotub Zalău. În perioada cât a fost componentă a echipei de junioare la Liceul cu Program Sportiv Roman, a avut și dublă legitimare la Relonul Săvinești. La Campionatul Mondial de tineret din anul 2001 s-a clasat, cu echipa lotului naţional, pe locul 5.
În perioada 2001-2006 a fost handbalist profesionist la HC Zalău. În calitate de componentă a Echipei Naționale de Handbal Feminin, a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial din luna decembrie 2005, organizat în Rusia, devenind vicecampioană mondială. Din anul 2006 este licenţiată a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar în anul 2010 a obţinut Diploma de Master – Sport şi management în Sport la Universitatea din Craiova.
În perioada 2006-2011 a fost handbalist profesionist la CS Oltchim Râmnicu-Vâlcea. În anul 2013 a câștigat Campionatul și Cupa Serbiei cu RK Zajecar. Începând cu anul 2013 şi până în decembrie 2018 a fost handbalist profesionist la CSM Roman şi tot din anul 2018 este Profesor Antrenor la Liceul cu Program Sportiv Roman. Din anul 2006, este Cetăţean de onoare al Municipiului Roman, titlu conferit prin HCL nr. 12 din 26.01.2006.
Educatoarea Angelica Tăbăcaru
S-a născut pe 27 aprilie 1949, în localitatea Poienari, județul Neamţ. Este absolventă a Liceul „Roman-Vodă”, promoţia 1967. A urmat cursurile Institutului Pedagogic din Piatra Neamţ, profil învăţători – educatoare. După absolvire, a fost educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit nr.1. În cei 46 de ani de activitate didactică s-a dedicat educării şi formării micilor învăţăcei.
A fost director de grădiniţă (15 ani), inspector școlar (8 ani), metodistă a Inspectoratului Școlar Judeţean Neamţ (peste 30 de ani). Este autor și coordonator a 10 Auxiliare pentru învăţământul primar, 7 aprobate de Ministerul Educaţiei, auxiliare la care au colaborat și alte colege din Roman. A coordonat numeroase activități culturale şi făcut parte din mai multe jurii la Concursurile şi Spectacolele susţinute de copii.
A inițiat Teatrul de păpuși al educatoarelor care a dat numeroase spectacole în oraș și în comunele limitrofe. A făcut parte din Corul Sindicatului Învățământ Roman, Corul Bisericii Precista Mare și Corul Catedralei Arhiepiscopale Roman. A cochetat și cu televiziunea, fiind realizatorul emisiunilor live Super piticot și Hora Copiilor. S-a implicat în acţiuni de voluntariat şi acte de caritate. Este mama a doi băieţi şi bunica a trei nepoţi, din care două gemene născute și crescute în Norvegia.
A fi educator înseamnă a semăna cu înţelepciune şi a culege cu răbdare. Toată cariera domniei sale a însemnat muncă, studiu, implicare şi atitudine. Pentru o viață dedicată educației, premiem astăzi pe doamna Angelica Tăbăcaru.
Inginer Mihai Horga
S-a născut la Iaşi, pe 7 octombrie 1941. A urmat cursurile Liceului Vasile Alecsandri din Iași, promoția 1962. Este absolvent al Facultăţii de Metalurgie la Institutul Politehnic București, promoția 1967. După absolvire, a fost repartizat la Întreprinderea Mecanică Roman, loc în care îşi va găsi împlinirea profesională şi familială.
Pentru început, a lucrat la Secția Turnătorie, fiind apoi avansat la funcția de Metalurg Șef, în anul 1971. În perioada 1982-1983 a fost Director al Fabricii de piese turnate, iar după înfiinţarea SC Fontax a fost inginer şef. A urmat o serie de cursuri de specializare / schimb de experiență în RDG (1973 şi 1977), Japonia (1978) şi Cehoslovacia (1980).
În anul 1990, la împlinirea a 600 de ani de atestare documentară a Municipiului Roman, a făcut parte din colectivul care a realizat turnarea statuii Domnitorului Roman I Mușat, la iniţiativa Societăţii Culturale Roman-Muşat. După pensionare, ataşat de valorile culturale ale urbei muşatine, participă la Simpozioanele desfășurate la Biblioteca Municipală, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă.
Este autorul a șapte volume de versuri şi proză: Clepsidra vieții, Trecător pe zebra vieții, Arhiva visurilor, Crepuscul, Gânduri pe litere, De la gând la cuvânt, Amalgam de cugetări.
Ansamblul de cântece şi dansuri populare Plai Moldovenesc
Cântecele şi dansurile populare sunt considerate o comoară a neamului românesc, ce se cultivă din generaţie în generaţie, exprimând specificul fiecărei regiuni.
Cântecele şi dansurile populare reprezintă poarta spre identitatea naţională a unui popor. Din dorința de a păstra vii tradiţiile și obiceiurile populare, portul, cântecul şi dansul popular, în anul 2014, a fost înfiinţat, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Roman, un Ansamblu de cântece și dansuri populare denumit Plai Moldovenesc. Coordonatorul Ansamblului, domnul Constantin Arteni, a urmat cursurile de dansuri populare şi a fost dansator la Ansamblul de cântece şi dansuri populare a Întreprinderii de Țevi din Roman.
Din componența Ansamblului fac parte elevi din școlile generale şi liceele din Roman și din comunele limitrofe. Ansamblul a reprezentat deja oraşul Roman în cadrul mai multor spectacole locale şi naţionale, fiind laureat cu multe premii din care amintim: Locul al II-lea la Festivalul Olimpiada de toamna din 2014 şi 2015 de la Bicaz Chei; Locul I la Festivalul Naţional de dans Dance Art Competition din Roman, ediţiile 2015, 2016, 2017, 2018, 2019; Locul al II-lea la Festivalul Floarea de colţ, ediţia 2016, de la Bicaz; Locul I la Festivalul Ritmurile Tinereţii, ediţia 2016, de la Vaslui; Locul al III-lea la Festivalul Mândri că suntem nemţeni, ediţiile 2016 şi 2017, de la Târgu Neamt; Locul al III-lea la Festivalul Cântec drag din plai străbun, ediţia 2019, de la Vaslui.
De curând, Ansamblul Plai Moldovenesc s-a clasat pe Locul I la Festivalul Cântec drag din plai străbun, ediţia 2022, de la Vaslui. În fiecare an, talentaţii componenţi ai Ansamblului sunt invitaţi şi participă la Festivalurile de datini si obiceiuri organizate de Municipiul Roman.
Asociaţia Club Sportiv MTB Roman
Asociaţia Club Sportiv MTB Roman s-a înfiinţat în anul 2018, la iniţiativa unor oameni pasionaţi de sport şi de mişcare. Astfel, Comitetului director a pus bazele unei organizaţii ce are ca misiune conectarea membrilor comunităţii în activităţi care să dezvolte valorile societăţii şi promovarea unui stil de viață sănătos.
Pe lângă desfăşurarea activităţilor civice de natură culturală, artistică, ecologică, se doreşte crearea unui hub pentru discipline sportive de masă. Astfel, sub egida Asociaţiei, au fost fondate Cluburi de alergare de trail şi urbană, de ciclism de şosea şi mountain bike, de activităţi montane (drumeţie, alpinism, schi), de biliard şi snooker, de detecţie magnetică, de powerlifting şi lista este mereu deschisă.
Rezultatele obținute de sportivii romașcani sunt remarcabile. La Campionatele Naționale de Powerlifting, Clasic şi Campionatele Naționale de Powerlifting Echipat, desfăşurate la Băile Herculane în luna septembrie 2021, sportivii romaşcani şi-au adăugat în palmares 20 de medalii de aur, 11 medalii de argint, 10 medalii de bronz. Tot în anul 2021, la Campionatelor Naționale desfăşurate în localitatea Beiuş, jud. Bihor, membrii Asociaţiei au câştigat 9 medalii de aur, 5 medalii de argint şi 2 medalii de bronz.
Anul acesta, la Campionatul Naţional de Powerlifting – Echipat, desfășurat în perioada 8-10 aprilie, în judeţul Prahova, sportivii profesioniști din cadrul ASC MTB Roman, Clubul de Powerlifting, au obținut mult râvnitele medalii și au îmbrăcat tricourile de campioni naționali, răsplătind efortul depus zilnic și sacrificiile pentru promovarea orașului Roman, în elita sportului de performanță. Rezultate obţinute: 8 medalii de aur, 13 medalii de argint, 5 medalii de bronz.
De curând, CSM Roman a iniţiat demersurile necesare pentru înființarea a două noi secţii sportive: Secția Culturism şi Fitness şi culturism şi Secția Powerlifting. Membrii ASC MTB Roman sunt călăuziţi de dictonul Mens sana in corpore sano.
Grupul de firme TCE 3 Brazi
TCE 3 Brazi a luat naștere imediat după Revoluția din 1989, ca urmare a pasiunii pe care președintele fondator al grupului, inginer Culiță Tărâță, a avut-o dintotdeauna pentru agricultură. Dragostea acestuia pentru pământ și animale l-a determinat să investească într-un domeniu în care, în anii de început ai democrației românești, nu erau mulți cei care alegeau să facă afaceri.
Dezvoltată ca o afacere de familie, TCE 3 Brazi s-a transformat astăzi într-o companie etalon în domeniile agricultură, zootehnie, producție alimentară și nealimentară, turism, exploatare forestieră și comerț. Firma este cunoscută atât în țară, cât și în străinătate datorită produselor și serviciilor de calitate pe care le oferă. Construcția grupului s-a făcut etapă cu etapă, ajungând să cuprindă toate domeniile cheie din sectorul agricol.
Echipa de profesioniști pe care se bazează TCE 3 Brazi constituie piatra de temelie a dezvoltării durabile și sustenabile a companiei. Grupul TCE 3 Brazi este astăzi o mare familie în care toți cei din echipă pun umărul la dezvoltarea unei afaceri 100% românești. Resursa umană de calitate se îmbină perfect cu cele mai noi tehnologii din industrie, rezultatul obținut fiind unul la nivel de excelență.
Grupul TCE 3 Brazi s-a transformat astăzi într-un model de bune practici pentru alte firme similare din agricultură. Mulți fermieri din România, în special din zona Moldovei, găsesc în munca experților TCE 3 Brazi o reală sursă de inspirație care îi ajută în businessurile lor.
Cuvântul de ordine în cadrul TCE 3 Brazi este inovația, grupul reușind să îmbine cu succes un domeniu tradițional, așa cum este agricultura, cu cele mai noi tehnologii din industrie. O altă componentă majoră a afacerii îl constituie sustenabilitate, fiecare dintre proiectele dezvoltate de TCE 3 Brazi urmărind să respecte în totalitate acest capitol. Afacerile TCE 3 Brazi se devoltă cu respect față de natură și mediu, având în prim plan omul și dragostea pentru viață.
Colegiul Național „Roman-Vodă”
Instituție cu o poveste de 150 de ani sub semnul excelenței în educație, cu reverberații durabile și de prestigiu în formarea tinerelor generații, Colegiul Național „Roman-Vodă” este parte semnificativă din istoria municipiului Roman, de ieri, de azi și de mâine.
Unitate de învățământ cu o bogată activitate didactică şi de cercetare în domenii dintre cele mai diverse ale cunoașterii, Colegiul Național „Roman-Vodă” a parcurs toate treptele unei deveniri favorabile, cu sens, pentru toți cei care i-au trecut pragul, adunând și multiplicând experiențe întemeietoare. De la Gimnaziul „Roman-Vodă”, înființat la 30 septembrie 1872, prin care și-au purtat pașii George Radu Melidon, Calistrat Hogaș, N. Apostol și mulți alții – la Colegiul Național „Roman-Vodă” de astăzi ‒ Școală europeană, Școală-Ambasador a Parlamentului European, Școală-pilot de Educație media, Eco-Școală, Centru de Excelență, Centru de pregătire și evaluare Cambridge, membră în Asociația Colegiilor Centenare, Școală-Robocampioană, această instituție este simbol al performanței, marcă a profesionalismului și a desăvârșirii intelectuale, reper pentru comunitatea romașcană, dar și pentru spațiul educațional extins, internațional.
Prodigioasa activitate didactică și relația optimă dintre școală, beneficiarii educației, familiile acestora și întreaga comunitate – adesea concretizate în premii, medalii, trofee la olimpiadele și concursurile școlare, la competițiile sportive, tehnico-științifice, artistice, la nivel național și internațional – metamorfozează această unitate de învățământ într-un spațiu al virtualităților infinite, creuzet al valorilor, al culturii mușatine și al întregii spiritualități românești.
Colegiul Național „Roman-Vodă” este un veritabil promotor al dezvoltării creativității, fiind organizator de concursuri, conferințe, simpozioane, coordonator sau partener în numeroase proiecte educaționale, oferind elevilor, profesorilor, părinților și colaboratorilor variate posibilități de formare, cu deschideri multiculturale, programe educaționale de tot felul și… lecții de viață: lecții despre succes, despre perseverență, despre oameni, lecții despre identitate și destin, transmise cu vocație și cu sensibilitate, mai ales, cu respect și cu deschidere profund umană către ceilalți. Potențialul cognitiv și afectiv al fiecărui elev este valorizat la Colegiul Național „Roman-Vodă” dintotdeauna, expertiza corpului didactic fiind dublată de dăruire, distincţie sufletească, abnegaţie, tact, fermitate și precizie.
Militant pentru reformarea şi europenizarea educaţiei, dar și pentru conservarea identității și a valorilor neamului, Colegiul Național „Roman-Vodă” a creat cadrul perfect pentru inovații didactice și forme de personalizare a învățării orientate spre atingerea excelenței prin curriculum, prin abordări inedite și interferențe, de la paradigme epistemologice la arte și la contexte neconvenționale, toate vizând antrenarea competențelor-cheie în rândul elevilor și menținerea spiritului viu al cunoașterii.
La 150 de ani de existență sub auspiciile cele mai înalte ale reușitelor de tot felul, Colegiului Național „Roman-Vodă” i se cuvine, în câmpul efigiei, încrustat în relief și cu majuscule, lexemul Gaudeamus ‒ invitație la bucurie pentru excelență, la acea bucurie a continuității și a valorilor autentice, a învățării temeinice, dătătoare de sens.
Comentarii