Prima paginăEducatie

Oaspeți europeni la Colegiul Tehnic

Dimensiune text

La Colegiul Tehnic „Petru Poni” s-au desfășurat marți, 28 februarie, lucrările simpozionului intenațional „Creativitate și inovație în matematică și științe”, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț și cu Școala Gîdinți.

 

 

Simpozionul s-a înscris în cadrul activităților cuprinse în proiectul Comenius „Matematica în joacă”, pe care colegiul romașcan îl derulează în parteneriat cu școli de diferite nivele, de la gimnaziu la liceu, din Lituania, Franța, Anglia, Germania, Bulgaria, Spania, Turcia și România.
La deschiderea lucrărilor a fost prezent primarul Romanului, profesorul de matematică Laurențiu Dan Leoreanu, alături de invitații speciali, inspector Maria Ghiniță, de la Inspectoratul Școlar Județean Neamț, conferențiar universitar doctor Manuela Gîrțu, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, profesor doctor Marcel Agop, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, și conferențiar doctor inginer Damian Imbrea, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.

Matematica are abstracțiunile și regulile ei, dar joaca o poate face agreabilă. Dincolo de reguli matematice, voi, participanții la această întîlnire, aveți șansa unei bune comunicări, care se poate îmbogăți cu fiecare etapă a proiectului. Consider că această activitate, dincolo de depășirea barierelor de comunicare și de îmbogățirea bagajului de cunoștințe matematice, aduce în actualitate lucrul în echipă, care pune bazele viitoarei voastre activități profesionale, prin care veți intra ca membri cu drepturi depline în comunitatea voastră„, a spus în deschiderea lucrărilor primarul Laurențiu Leoreanu.

Activitățile simpozionului s-au adresat atît elevilor, cît și cadrelor didactice și s-au desfășurat pe cinci secțiuni: sesiune de comunicări și lucrări științifice pentru cadre didactice, secțiune de referate și lucrări științifice pentru elevii de gimnaziu (clasele a VII-a și a VIII-a), în domeniul științe, sesiune de referate și lucrări științifice pentru elevii de liceu, în domeniul științe, prezentarea de proiecte inovative în domeniul științe, pentru elevii de liceu, și prezentarea de proiecte inovative în domeniul științe, pentru cadre didactice.

La secțiunile destinate profesorilor au fost prezentate 36 de lucrări, din domeniile matematică, fizică, biologie, chimie și tehnologii.

Elevii au participat cu 25 de lucrări, din domeniile matematică, fizică, chimie, geografie, biologie, informatică și tehnologie.

Lucrările prezentate vor fi disponibile pe un CD al simpozionului.

Elevii din străinătate au participat, apoi, alături de elevi de la Colegiul Tehnic „Petru Poni”, la ore de chimie, biologie, matematică și geografie.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0