HomeEconomieRural

Noua legislație pune în dificultate producătorii agricoli

Legea pieţelor a băgat în sperieţi producătorii agricoli. Amenzile pentru nerespectarea prevederilor legale ajung până la 22.500 de lei. 

Noua legislaţie referitoare la vânzarea produselor agricole încurcă activitatea din pieţele romaşcane. Pieţarii îşi pot vinde marfa doar dacă deţin carnet de comercializare şi atestat de producător. În cazul în care nu au documentele la zi se pot alege cu amenzi de până la 22.500 de lei. Problema este că mulţi nu deţin noile documente, deoarece o încurcătură făcută la centru a întârziat distribuirea formularelor. Mulţi nu au mai venit în pieţe, iar tarabele au rămas goale.

„Lucrurile ar trebui să se mişte destul de repede. Oamenii nu au voie să vândă în pieţe în acest timp sau li se aplică amenzi foarte mari, iar produsele lor, în timpul asta, se veştezesc şi se strică. Din punctul meu de vedere, este mare păcat că se întâmplă aşa ceva. Fiind începută o precedură, ar trebui ca oamenii să fie lăsaţi să-şi desfăşoare activitatea comercială ca şi până acum, până se rezolvă problemele. Noua legislaţie trebuie aplicată, dar, dacă se poate, fără să întrerupem şi să periclităm activitatea oamenilor, care au şi ei de vânzare nişte salată, nişte ceapă. Este trist ca produsele lor să se strice, iar după asta să le arunce”, a precizat primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu.

Trebuie menţionat faptul că, potrivit Legii 145 din 2014, comercializarea produselor agricole proprii fără deţinerea unui atestat de producător valabil şi fără carnet de comercializare se pedepseşte cu amendă de la 15.000 de lei la 22.500 de lei. În acelaşi timp, vânzarea unor produse agricole, altele decât cele din producţie proprie, în baza carnetului de comercializare, se sancţionează cu amendă de la 7.500 de lei la 15.000 de lei. Producătorul este sancţionat cu o amendă de la 200 la 1.000 de lei dacă a vândut marfa şi nu a completat fila din carnetul de comercializare. Pe durata transportului produselor achiziţionate de la producătorii agricoli, comerciantul sau intermediarul trebuie să deţină fila din carnet care justifică provenienţa mărfii, cantitatea, etc. Dacă nu are această filă, amenda este de la 200 la 1.000 de lei, pentru persoane fizice, şi de la 6.000 de lei la 10.000 de lei şi confiscarea cantităţilor de produse, pentru persoane juridice. Fermierii care trasportă marfa din fermă până la piaţă şi nu au fila din carnet completată riscă amenzi între 3.000 şi 4.000 de lei.

„Cred că legislaţia nu trebuie negociată, ci trebuie respectată, dar, în acelaşi timp, trebuie să avem grijă ca, atunci când o procedură a început, să nu sistăm activitatea oamenilor. Trebuie să gândim şi cu mintea, dar şi cu sufletul şi să-i sprijinim în activitatea comercială, care este importantă pentru viaţa lor”, a adăugat primarul Leoreanu. Noile modificări referitoare la producătorii agricoli au intrat în vigoare la începutul lunii mai. Pe lângă obţinerea atestatului şi carnetului de comercializare, producătorii sunt obligaţi să afişeze la locul de vânzare şi o etichetă care, pe lângă preţ, ca până acum, trebuie să specifice denumirea produsului, localitatea de origine şi data obţinerii recoltei.