Roman, Neamț
Căutare site

Neregulile din școli, la mîna liderilor de sindicat

Transmiterea abuzurilor și neregulilor înregistrate în unitățile școlare ține de conștiința fiecărui lider de sindicat. Cele mai multe probleme ridicate de liderii de sindicat din școli sunt legate de decontarea navetei și a analizelor medicale, precum și de activitatea didactică.

 

 

Liderii de sindicat din unitățile școlare au obligația de a transmite organizației sindicale locale toate problemele apărute în școlile în care își desfășoară activitatea. Abuzurile directorilor privind aplicarea legislației în domeniul salarial și încadrarea personalului didactic ori monitorizarea activității dascălilor sunt doar câteva dintre aspectele pe care liderul sindical din unitățile școlare trebuie să le urmărească pe parcursul anului școlar. Pentru această monitorizare, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învățămînt îi răsplătește cu un stimulent anual ce variază între 80 lei și 150 lei, bani ce provin din cotizațiile pe care dascălii le plătesc lunar din salariu.

Cele mai multe probleme ridicate de liderii de sindicat din școli privesc decontarea navetei și analizelor medicale pe care dascălii le fac la început de an școlar, dar și alte probleme care vizează activitatea didactică.

Una din aceste probleme a fost ridicată, la începutul acestui an, de liderul de sindicat din Școala Stănița.

„A fost o problemă de încadrare la școala din satul Ghidion, comuna Stănița, unde învață copii din învățământul primar în regim de dublu simultan. Învățătoarea de acolo preda la toate cele patru clase, de la clasa I la a IV-a, inclusiv la clasa pregătitoare. În mod normal, acolo trebuiau înființate două posturi. Răspunderea a cinci clase pentru un singur învățător produce disfuncționalități în receptarea informației de către copii și nu este nici în avantajul dascălului”, spune Gabriel Ploscă, liderul de sindicat pe județul Neamț.

Neregulile înregistrate în școlile nemțene, transmise de Federația Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învățămînt (FSLÎ) către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț, sunt de natură să corijeze situația.

Cât de implicați sunt liderii de sindicat în activitatea unităților de învățămînt ne spune chiar președintele FSLÎ Neamț, Gabriel Ploscă.

„Identificarea și, mai ales, transmiterea unor probleme care vizează buna funcționare a unităților școlare țin de conștiința fiecărui lider de sindicat. Noi nu avem de unde să aflăm anumite nereguli care se fac în școli decât prin intermediul liderilor de sindicat. Dacă aceștia nu le vor aduce la cunoștință organizației sindicale, noi nu putem transmite organelor abilitate să intervină situația din teren”, spune Gabriel Ploscă.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.