Roman, Neamț
Căutare site

Mașină proiectată în stîlp

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier.

 

 

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc marți, 10 iulie, în municipiul Roman. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 22.00, la intersecția străzilor Griviței și Dumitru Cantemir.

„Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce Ionuț N., în vîrstă de 21 de ani, din comuna Cordun, conducea un autoturism pe strada Dimitrie Cantemir, la intersecția cu strada Griviței, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus pe drumul prioritar de Daniel A., de 41 de ani, din municipiul Roman și a intrat în coliziune cu acesta. Ca urmare a impactului, a doua mașină a fost proiectată într-un stîlp din lemn”, a afimat subcomisar Cătălina Bădeanu, purtător de cuvînt al Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț.

Din accident a rezultat rănirea ușoară a celor trei ocupanți din al doilea vehicul. Daniel A., șoferul celui de-al doilea autoturism, a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, traumatism coloană cervicală, plagă fronto-parietală stînga. Andreea C., de 24 de ani, din Roman, pasager în același autoturism, a suferit un traumatism abdominal, traumatism genunchi drept, plagă genunchi drept, traumatism coloană cervicală. Un alt pasager, Ioan C., de 34 de ani, a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și traumatism antebraț stîng.

Cercetările sînt continuate de Poliția municipiului Roman.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.