Mamă eroină, sărbătorită de copii

Elena Bordea, din Gâdinţi, a adus pe lume 14 copii. Pentru acest merit a primit de la statul român ordinul „Mamă eroină”. Copiii şi cei 16 nepoţi o sărbătoresc în fiecare an, când se întorc din ţările în care muncesc.

Înainte de 1990, „mama eroină” era titlul onorific şi ordinul acordate mamelor care aveau minimum zece copii. În acea vreme, mamele erau răsplătite de stat cu un ajutor lunar de 500 de lei pe lună şi o insignă. În vremurile noastre, titulatura de „mamă eroină” o primesc femeile care îşi cresc singure copiii ori se sacrifică pentru protecţia acestora.

Elena Bordea este una dintre mamele eroine ale acestei ţări.

Locuieşte în satul Gâdinţi, unde şi-a ridicat o casă împreună cu soţul ei, Gheorghe. În căsuţa mică şi curată a familiei Bordea au venit pe lume 14 copii. Dacă o priveşti pe Elena, îţi vine cu greu să crezi că a putut ţine piept celor 14 copii. Mică de statură, dar „iute şi hărnicuţă”, cum singură se caracterizează, cu o privire blândă, dar ageră, într-o permanentă stare de veghe, pare portretul femeii românce din cântecul popular.

„Eu sunt tare vorbăreaţă. La 14 copii trebuia să vorbesc, nu glumă, dar gura lumii e slobodă. Auzeam lumea vorbind prin sat despre noi. Unii chiar îmi spuneau anumite lucruri în faţă: că avem copii mulţi, că nu ne-ar mai trebui. Nu am plecat niciodată capul în faţa cuiva, pentru că eu mi-am dorit foarte mult aceşti copii. I-am iubit ca pe ochii din cap”, spune femeia.

Elena nu a vorbit niciodată cu vecinii sau cunoscuţii despre greutăţile pe care le avea.

„Bărbatul meu lucra la Fabrica de Cărămidă. Pleca dimineaţa, venea seara. Eu lucram la CAP, câteva ore pe zi. După ce terminam treaba acolo, veneam acasă şi mă ocupam de copii. Șapte dintre ei erau elevi, ceilalţi erau mai mici. Patru învăţau la şcoala din sat şi trei în oraş, la liceu. Răsturnam mămăliga şi, până făceam alta, dispărea. Adormeam spre dimineaţă. Dereticam noaptea prin casă. Făceam mâncare, pregăteam hainele copiilor pentru şcoală. După ce au crescut, mi-a fost mai uşor. Aveam ajutor şi din partea lor: fetele la treburile din casă, băieţii, la cele de afară. Ca toţi copiii, au fost şi neascultători. Nu-i jigneam niciodată, îi certam educativ, pentru că nu vroiam să mai repete năzdrăvăniile pe care le făceau”, explică femeia.

Înainte de a porni în viaţă, Elena a dat un sfat copiilor:

„Eu m-am înţeles foarte bine cu bărbatul meu. Am muncit împreună, iar când am avut greutăţi nu am spus nimănui. Am muncit şi am cerut ajutor de la Dumnezeu. I-am învăţat şi pe copii să-şi înţeleagă partenerul de viaţă şi să meargă de mână cu el până la capăt”, spune femeia.

Cel mai mic dintre copii are 35 de ani, iar cel mai mare, 56 de ani. Toţi au plecat la rosturile lor. Șase copii şi-au ridicat case frumoase în satul natal. Au plecat în Italia şi s-au chemat unul pe altul. Nu vor să rămână printre străini. „Tot acasă este mai bine”, îi spun mamei când se întorc acasă.

„Când erau mici, le cumpăram din oraş bomboane, biscuiţi şi căiuţi de turtă dulce. Îi răsfăţ şi acum, după atâţia ani, cu plăcinte, turtă dulce şi alte bunătăţi pe care ştiu eu să le fac. Cea mai mare bucurie a noastră este atunci când ne adunăm cu toţii la masă. Avem şi 16 nepoţei, de care suntem tare mândri. Astăzi o să facem din nou masă mare, în ogradă. Suntem mulţi, dar uniţi. Este lucrul cel mai important într-o familie”, a spus femeia.

Bunătatea Elenei a rămas nealterată, odată cu trecerea anilor şi cu suferinţele fizice provocate de cei 76 de ani. „Mamă, tu nu trebuie să mori niciodată”, spun copiii Elenei, de fiecare dată când se-ntorc acasă.