Prima paginăEducatie

Liceenii vor să studieze științele naturale

Dimensiune text

Cele mai multe cereri de transfer de la o specializare la alta au avut ca țintă științele naturale. Din 139 de solicitări de transfer, ISJ Neamț a  rezolvat 108.

 

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț a soluționat, în perioada 19-26 iulie, cazurile speciale ale elevilor admiși în clasa a IX-a. Cererile de transfer au vizat diverse situații.
Au existat 139 de solicitări de trasfer, din care au fost rezolvate 108. Au fost respinse acele cereri care nu aveau acoperire în metodologie sau nu au avut motive convingătoare„, a precizat profesoara Liliana Georgescu (foto), inspector școlar adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Neamț.

Comisia județeană de admitere a avut de soluționat situații în care elevii au optat, din greșeală, pentru licee din alte localități decît cele de domiciliu, cereri de transfer între licee sau specializări, precum și cereri de transfer în cazul fraților gemeni, unde media de admitere nu mai este luată în calcul.
Au fost soluționate 10 cereri de transfer pentru reunirea fraților gemeni, 20 cereri pentru apropierea de domiciliu, 12 cereri de la o specializare la alta. Cele mai multe transferuri de la o specializare la alta au fost înregistrate la Colegiul Național «Roman-Vodă», Colegiul Tehnic «MironCostin», Colegiul Tehnic «Petru Poni». Cea mai solicitată disciplină la care s-au înregistrat cereri de transfer au fost științele naturale, unde și mediile de admitere au fost ridicate, motivația fiind legată de dorința elevilor de a urma Medicina„, a spus inspectorul general adjunct Liliana Georgescu.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0