Prima paginăEducatie

Lecție vie de istorie la „Roman Vodă”

Dimensiune text

Profesorul universitar Vasile Șoimaru (foto) și-a prezentat volumul „Cotul Donului – 1942”. La eveniment a fost prezent și unul dintre supraviețuitorii masacrului de la Cotul Donului.

 

 

Joi, 6 iunie, Colegiul Național „Roman-Vodă” a fost gazda unui moment emoționant: lansarea volumului „Cotul Donului – 1942”, semnat de conferențiar universitar doctor Vasile Șoimaru, din Republica Moldova. La eveniment, în calitate de invitat special a fost prezent și unul dintre eroii acelui moment istoric, cetățean de onoare al comunei Miroslovești, care a luptat, a fost luat prizonier și s-a întors pe jos de la Cotul Donului.
„Cei care se așteaptă să găsească în acest volum documente istorice se înșeală. Nu am stat în arhive căutând documente. Am adus, în schimb, mărturii emoționante ale unor oameni care au fost acolo și care s-au întors din infernul numit Cotul Donului. Cartea conține mărturii dureroase legate de acele momente, dar consider că e mai bine să ne doară citind aceste lucruri decât să le lăsăm să cadă în uitare. Am fost la Cotul Donului de două ori, căutând să găsesc măcar o cruce, măcar o troiță ridicată pentru cei 150.000 de soldați români care au murit acolo. Nu am găsit-o și, de aceea, la cea de-a doua vizită a mea, am pus o cruce, legată cu tricolor, pe vârful dealului care, în acele vremuri de război, era numit «cota 194» și unde și-au dat viața mulți ostași români”, a spus autorul Vasile Șoimaru.

soimaru 07062În numai 100 de pagini, autorul descrie tragedia bătăliei de la Cotul Donului de la sfârșitul anului 1942, începutul lui 1943, în care au căzut eroic 150 de mii de ostași români. Autorul a fost inspirat din filmul „Eroism și jertfă pe frontul de Est”, turnat în 2010 cu sprijinul Fundației Creștine „Arsenie Boca”, film în care veteranul de război Iosif Niculescu, de 96 de ani, povestește despre cele întâmplate. Cartea a fost lansată exact în ziua când s-au împlinit 70 de ani de la începutul acelui masacru mondial. Ea cuprinde și un interviu cu Iosif Niculescu, precum și fragmente de romane despre cel de-al Doilea Război Mondial. „Armata Română niciodată nu și-a închipuit că va cuceri Rusia. Ea a fost pe Frontul de Est ca să dezrobească teritoriile românești, Basarabia și Bucovina, și să-L ducă înapoi pe Iisus Hristos”, povestește veteranul Niculescu.

Un alt volum care l-a făcut cunoscut pe doctorul în economie Vasile Șoimaru este albumul fotografic „Românii din jurul României în imagini”, un volum document, ce reunește imagini adunate din sate românești aflate în afara granițelor țării, pentru care autorul a străbătut mai mult de 10.000 de kilometri. Vasile Șoimaru a donat câteva volume din scrierile sale bibliotecii Colegiului Național „Roman-Vodă”.

[sam id=”3″ codes=”true”]

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0