Prima paginăEconomie

Firmele mari „dezgheață” piața muncii

Dimensiune text

Oferta ALOFM Roman a ajuns, în această săptămână, la 108 locuri de muncă. Printre acestea se găsesc și locuri de muncă pentru persoanele cu studii superioare.

 

 

Oferta locurilor de muncă a Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă Roman din această săptămână este mai bogată ca oricând. Pe listele agenției se regăsesc 106 locuri de muncă, din domenii variate. Pentru prima dată, oferta se adresează și persoanelor cu studii superioare: sunt căutați șase ingineri, cu specializările mecanică, electroenergetică și electromecanică.

„Cele mai multe oferte de angajare și, mai ales, cele adresate persoanelor cu studii superioare vin din partea unor firme mari, care fac angajări pentru a putea deschide liniile de fabricație. De asemenea, multe dintre posturile libere sunt din cele oferite și la bursa generală a locurilor de muncă, cei prezenți la bursă neavând calificarea necesară pentru a le ocupa sau nefiind interesați de acestea”, a spus consilier superior Cătălina Ursărescu, din cadrul ALOFM Neamț.

Printre noutățile aflate pe lista locurilor de muncă vacante din această săptămână se află 2 laboranți chimiști, 2 automatiști, lăcătuși mecanici, operatori mase plastice, 3 consilieri de asigurări, un economist, patru operatori de vânzări prin telefon, un kinetoterapeut, trei sudori, frizeri, barmani, ospătari, bucătari, patiseri, dulgher, operator foto, operator xerox, un facturist, vânzători.
Alături de acestea se găsesc eternele locuri de muncă din industria confecțiilor: 10 operatori confecționeri îmbrăcăminte, 10 confecționeri asamblori din textile și muncitori necalificați pentru acest domeniu de activitate.

Prezența permanentă a acestor locuri de muncă pe oferta agenției locale este explicată de reprezentanții firmelor din domeniul confecțiilor atât prin expansiunea continuă a firmelor, cât și prin migrația forței de muncă. „În domeniul textil există o continuă migrație a forței de muncă, atât de la o firmă la alta, cât și din țară în străinătate și, eventual, înapoi. De la o firmă la alta migrează, de obicei, angajatele care stăpânesc foarte bine meseria și care cred că pot găsi o firmă în care să lucreze mai puțin și să obțină bani mai mulți. De asemenea, sunt și foarte multe angajate care pleacă să lucreze în străinătate, Italia fiind țara preferată. Pe locurile rămase libere suntem nevoiți să angajăm alte muncitoare. De multe ori, sunt angajate care ne anunță că vor să plece pentru o perioadă limitată și noi înțelegem și acceptăm aceste plecări, ele primesc concediu fără plată și locul de muncă le este asigurat la întoarcere, dar, pe perioada în care sunt plecate, au nevoie de înlocuitor și suntem nevoiți să facem angajări. Sunt multe firme în domeniul textil, unele se extind, altele deschid noi puncte de lucru și sunt nevoite să recruteze personal, dacă se poate gata calificat”, a spus Luiza Darie, director resurse umane la Caremil, una din cele mai puternice firme din domeniul textil de pe piața Romanului.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • florin 8 ani

    Vrajeala ! Nu „dezgheata” nimic ! Prin diversi interpusi, vor angaja tot fini, nepoti, nasi, cumetri, neveste, amante, colegi de partid, „oameni de-ai nostri”, etc. Am trait aceasta experienta trista, dupa ce am depus (de doua ori) cite un CV la o firma cu pretentii , care a deschis o noua fabrica in Roman
    ( Adeplast). Desi am calificare superioara in automatizari si electroenergetica, + experienta ( 30 de ani ) nu am avut loc. Mai mult, nici macar nu s-au obosit sa-mi transmita motivul pentru care nu am fost chemat la interviu .Bataie de joc !!