În perioada 26-28 iunie, la nivel naţional s-a desfăşurat un control în şantierele temporare de lucrări de reabilitare termică a blocurilor.
În judeţul Neamţ, şase inspectori de muncă de la compartimentul Control sănătate şi securitate în muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă au luat parte la această acţiune. Au fost verificaţi 19 agenţi economici sau puncte de lucru ale acestora, având un număr total de 285 salariaţi. Cu ocazia controalelor au fost constatate 24 deficienţe, din punct de vedere al sănătăţii şi securităţii în muncă. S-au aplicat 24 sancţiuni, din care cinci amenzi în cuantum de 39.000 lei şi 19 averismente.
Printre deficienţele constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se numără: nerespectarea prevederilor privind utilizarea echipamentelor corespunzătoare de muncă, prevăzute cu sisteme de protecţie colectivă, cum sunt balustradele solide (suficient de înalte şi având cel puţin o bordură şi protecţie intermediară), platforme sau plase de prindere, suficient de solide pentru a opri căderile de la înălţime şi care să nu fie întrerupte decât în punctele de acces ale unei schele sau ale unei scări, precum şi nerespectarea prevederilor privind verificarea modului în care sunt protejate şi utilizate platformele de lucru, pasarelele şi scările schelelor, astfel încât persoanele să nu cadă sau să fie expuse căderilor de obiecte.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol