Fetiță de cinci ani rănită în accident rutier

Marţi, în jurul orei 13.20, pe strada Bogdan Dragoş, din Roman, a avut loc un accident rutier din care a rezultat rănirea uşoară a unei copile de cinci ani.

Fănică B., de 50 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe strada Bogdan Dragoş şi, la un moment dat, fără să se asigure, a executat manevra de virare la stânga pentru a intra în curtea unui imobil, în timp ce se afla pe sensul opus de mers. Acesta a intrat în coliziune cu autoturismul condus de Silviu R., de 26 de ani, din Roman, ce executa regulamentar manevra de depăşire. În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a minorei de cinci ani, care se afla în maşina condusă de Silviu R. În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă.


COMENTARII

WORDPRESS: 0