Prima paginăEducatie

Elevii Școlii Moldoveni, în vizită în Letonia

Dimensiune text

În perioada 1-5 octombrie, un grup de elevi și cadre didactice de la Școala Moldoveni a participat la o activitate de mobilitate din cadrul proiectului Comenius „Lăsați-ne și nouă puțină apă”, care s-a desfășurat în Letonia.

 

 

Proiectul școlar face parte din Programul „Învățare pe tot parcursul vieții”, ce se derulează în perioada 2011 – 2013. Din echipa de proiect a Școlii Moldoveni au făcut parte profesorul Petru Dabija, directorul Școlii Moldoveni, și învățătoarea Claudia Cornelia Marieș, precum și patru elevi ai unității școlare: Alexandra Donici (clasa a VII-a), Roxana Popa (clasa a VI-a), Ana-Maria Gotcă (clasa a VI-a) și Mădălina Ghiroagă (clasa a VI-a).

Scopul principal al întîlnirii a fost de a forma la cadrele didactice deprinderea de utilizare rațională a apei, precum și a dezvolta abilitățile de comunicare în limba engleză. Elevii au fost implicați în diverse activități tematice, care au avut ca temă apele curgătoare și pricipitațiile, dar și de prezentare a școlii, regiunii și țării din care provin participanții, inclusiv a tradițiilor și obiceiurilor locale„, a precizat profesorul Petru Dabija, directorul Școlii Moldoveni.

Prin acest proiect se creează legături internaționale între țările implicate în proiect – Letonia (Școala Generală „Piltente”), Spania (Esclavas del Sagrado Corazon), România (Școala Moldoveni) și Turcia (Liceul de Științe).

Echipa Școlii Moldoveni a avut ocazia să facă excursii de cunoaștere a regiunii din care face parte școala letonă, gazda întîlnirii, și să participe la o seară culturală, unde elevii din Moldoveni au prezentat dansuri tradiționale românești.



COMENTARII

WORDPRESS: 0