Cine nu și-a achitat dările va suporta majorări

HomeEconomie

Cine nu și-a achitat dările va suporta majorări

 

 

Conform legislației în vigoare, plata taxelor și impozitelor locale se poate face fără a se aplica majorări, dacă ele se achită în două tranşe, până pe 31 martie, respectiv 30 septembrie, iar cei care au achitat dările la Primăria Roman până pe 31 martie au beneficiat de o reducere de 5%. Luni, 1 octombrie, a fost ultima zi în care romașcanii au putut achita taxele locale fără plată de penalități.

„Luni, 1 octombrie, este ultima zi în care se mai pot plăti taxele și impozitele locale aferente anului 2018 fără plată de penalități și majorări. Practic, cei care au de plătit tranșa a doua a impozitelor și taxelor locale pot face acest lucru astăzi (n.r. – luni, 1 octombrie) până la sfârșitul programului, atât în numerar, la casierie sau cu cardul bancar prin POS, cât și având posibilitatea plății online, prin ghiseul.ro, acolo unde Primăria Roman are cont deschis și toți romașcanii care sunt deținători de carduri pot face acest lucru”, a declarat primarul Lucian Micu.

Pe site-ul Primăriei municipiului Roman se află în dezbatere publică și proiectul de hotărâre cu privire la nivelul taxelor și impozitelor locale pentru anul 2019. Conform documentului, dările locale rămân la același nivel cu cel din anul în curs. Proiectul poate fi consultat accesând adresa: http://primariaroman.ro/inf_publ.php. Propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate, cu privire la acest proiect pot fi depuse până la data de 15.10.2018 la Biroul Unic din cadrul Primăriei Municipiului Roman sau pe adresa de mail: admpublica@primariaroman.ro.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • lili 7 ani ago

    Sună cumva tendențios! Dar cine suportă penalitățile în cazul avariilor frecvente la rețeaua de apă din str. Smirodava? La ce preț plătesc romașcanii pe 1 m/ cub, apa e plină de pământ!
    Remarcarea locurilor de parcare tot nu s-a făcut, deși s-au plătit taxe.
    Administrația publică locală ce face?