Romaşcanii au trimis sute de colete către rudele plecate la muncă în străinătate, în care au pus diverse bucate tradiţionale.
Pentru a le îndulci dorul de casă celor plecaţi la muncă în Italia, romaşcanii s-au întrecut în a le trimite din toate bunătăţile care se pun pe masa de Crăciun. Una dintre firmele de transport internaţional din Roman, Sempre Dritto Tour, a asigurat cele mai multe curse dedicate acestei perioade. Din pachetele trimise de romaşcani către familiile lor din străinătate nu au lipsit preparatele tradiţionale de Crăciun, din carne de porc, dar şi varza murată. Transportatorii au fost nevoiţi să îşi adapteze mijloacele de transport, pentru a se asigura că toate produsele ajung în siguranţă la destinaţie.
„80% din pachetele pe care le-am transportat în această perioadă conţineau produse tradiţionale româneşti, cum ar fi cârnaţi sau şuncă afumată. Și varza murată s-a aflat în pachete în această perioadă. Pentru a duce toate produsele în siguranţă la destinaţie, folosim remorci speciale de transport, care au instalaţii frigorifice. În comparaţie cu restul anului, în această perioadă a crescut cu peste 50% numărul pachetelor trimise în străinătate”, a afirmat Eugen Păuleţ, administratorul firmei Sempre Dritto Tour.
Și numărul pachetelor care au venit din afară către rudele rămase acasă a crescut în ultima perioadă. De acolo au fost trimise dulciuri, electronice, dar şi jucării pentru copii. În continuare, cele mai multe colete pleacă spre şi vin dinspre Italia. Ultima cursă înainte de Crăciun a plecat joi, 18 decembrie, iar următoarea va pleca pe 26 decembrie şi se va întoarce pe 28.








Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol