Burse pentru elevii care aleg să învețe meserie

Din toamnă, absolvenții claselor a IX-a se pot orienta către învățămîntul profesional. Timp de doi ani, vor face practică multă, chiar la viitorii angajatori și vor primi 200 de lei pe lună.

 

 

Învățămîntul profesional revine în România, odată cu anul școlar 2012 – 2013, la trei ani după ce școlile de arte și meserii au fost transformate în licee.

În ultima conferință de presă susținută de Daniel Funeriu în calitate de ministru al Educației, el a prezentat programul de dezvoltare a învățămîntului profesional și tehnic „Alege-ți drumul”, pentru care Ministerul a accesat 100 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile POS DRU.
Conform estimărilor, în primul an vor învăța în acest sistem în jur de 8.000 de elevi din toată țara, care vor primi o bursă de 200 de lei pe lună. În acest moment, există curriculum elaborat pentru peste 100 de calificări profesionale, iar lista școlilor unde se vor organiza clase va fi definitivată în jurul datei de 8 martie.
O noutate în sistemul educațional este faptul că angajatorii au un cuvînt greu de spus în ceea ce privește specializările, materia studiată, numărul de locuri, admiterea, practica. Oferta de locuri va fi făcută în funcție de nevoile angajatorilor, iar școlile vor încheia parteneriate cu firmele din județul lor. La rîndul lor, elevii sînt obligați, la admitere, să semneze o convenție cu școala și cu firma.

Ministrul Funeriu a dat și un exemplu de cum urmează să funcționeze sistemul. „Dacă o firmă vrea să pregătească 20 de lăcătuși în Brașov, un liceu tehnologic va prelua această ofertă. Pe aceste 20 de locuri se vor înscrie 15 sau 40 de copii. Dacă numărul celor înscriși este mai mare decît oferta, firma, împreună cu școala, decid în ce fel organizează admiterea„, a spus ministrul Funeriu.

Elevii pot opta pentru învățămîntul profesional după finalizarea clasei a IX-a, iar școala durează doi ani: în primul an se face 40% teorie și 60% practică, iar în cel de-al doilea an – 25% teorie și 75% practică. În fiecare an, se organizează stagii de practică la angajator, iar elevii vor semna o convenție de stagiu împreună cu unitatea de învățămînt și angajatorul.
La finalizarea studiilor, elevii vor susține un examen de certificare profesională, care permite angajarea în România sau în UE.
De asemenea, ei primesc certificat de absolvire a învățămîntului obligatoriu, iar dacă nu doresc să se angajeze după absolvirea școlii profesionale pot continua studiile la liceu.


COMENTARII

WORDPRESS: 0
error: Content is protected !!