HomeEducatie

Bacalaureatul profesional a fost întors din drum

Legea care introduce bacalaureatul profesional a fost întoarsă din drum de președintele Traian Băsescu, care cere reexaminarea legii trimise spre promulgare, în sensul eliminării dispozițiilor prin care se reglementează bacalaureatul profesional.

 

 

Considerăm că introducerea bacalaureatului profesional la o dată ulterioară începerii anului școlar, precum și insuficienta reglementare a acestuia, este de natură să afecteze calitatea învățămîntului și buna desfășurare a  examenului de bacalaureat pentru anul viitor. Intrarea în vigoare, la o lună după începerea anului școlar, a unei legi care modifică modul de susținere a bacalaureatului din acel an școlar este de natură să genereze instabilitate și impredictibilitate. Apreciem că elevii au nevoie de o înțelegere amănunțită și aprofundată a opțiunilor pe care le au, cel tîrziu la începutul anului școlar. Mai mult, chiar legea în discuție prevede, la punctul 3, Articolul 2 alin. (5) faptul că modul de organizare și de desfășurare, precum și conținutul programelor de examen ale bacalaureatului profesional se dau publicității înainte de începerea anului școlar„, se arată în cererea președintelui.

De asemenea, se precizează că „Introducerea noului tip de bacalaureat profesional va duce la demonetizarea conceptului de bacalaureat, atît în plan intern, cît și extern, deoarece va fi o diplomă care poate fi obținută extrem de ușor și cu o relevanță scăzută„. Profesorii din liceele tehnologice romașcane preferă să aștepte întîi apariția metodologiei de examen și abia apoi să se pronunțe asupra oportunității introducerii acestui nou tip de bacalaurerat. Sindicatele, însă, au criticat încă de la început proiectul de lege, considerîndu-l unul „făcut pe genunchi” și fără relevanță. „Este, practic, o suprapunere peste examenul de certificare a competențelor profesionale, pe care, oricum, îl dau toți elevii care termină un liceu tehnic. Această diplomă de bacalaureat tehnic nu-i ajută nici să intre pe piața muncii și nici să fie admiși în învățămîntul superior„, a spus Gabriel Ploscă, președintele Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învățămînt Neamț.

Comentarii

WORDPRESS: 0