Roman, Neamț
Căutare site

Au rămas locuri libere în liceele vocaționale

Înscrierea candidaţilor la liceele vocaţionale are loc pe 31 august.

Absolvenţii de gimnaziu care nu au participat la cele două etape de repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat pot opta pentru locurile libere din liceele vocaţionale din judeţ. Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ a publicat numărul de locuri libere din aceste licee: cinci locuri libere la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” din Vânători (patru locuri la profilul teologic, specializarea teologie ortodoxă, şi un loc la profilul teologic, specializarea patrimoniu cultural), 12 locuri la Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec” din Roman (trei locuri la profil teologic, specializarea teologie ortodoxă, şi nouă locuri la profil teologic, specializarea ghid turism religios), 18 locuri la profil teologic, specializarea ghid turism religios, din cadrul Liceului Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva”, comuna Agapia, 39 de locuri la Liceul Teologic Romano-Catolic Franciscan „Sfântul Francisc de Assisi” din Roman (37 de locuri la profil teologic, specializarea teologie romano-catolică, şi două locuri la profilul pedagogic, specializarea învăţători-educatoare), şapte locuri la Liceul cu Program Sportiv din Piatra Neamţ (patru locuri la profilul sportiv cu specializarea atletism şi trei locuri la profilul sportiv cu specializarea canotaj) şi 17 locuri la profilul teologic, specializarea teologie ortodoxă, din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Piatra Neamţ.

Înscrierea candidaţilor la liceele vocaţionale mai sus menţionate are loc pe 31 august, iar desfăşurarea probelor de aptitudini, în perioada 1 – 2 septembrie. Rezultatele finale vor fi afişate pe 4 septembrie.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.