Au dat foc copacului
Miercuri, 25 iulie, la ora 18.22, pompierii militari romașcani au fost alertați și au intervenit cu cinci subofițeri și o autospecială pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la trunchiul unui arbore situat pe strada Smirodava din municipiul Roman.
Incendiul a fost cauzat de jocul copiilor cu focul. Pompierii militari au ajuns imediat la locul intervenției și au lichidat incendiul, trunchiul arborelui fiind afectată parțial.
A chemat pompierii să-i descuie ușa
Miercuri, la ora 19.44, pompierii militari au fost solicitați și au intervenit pentru deblocarea ușii unui apartament situat la etajul al treilea al unui imobil de pe strada Sucedava din municipiul Roman.
Proprietara, Alexandra S., a lăsat aragazul în stare de funcționare și a părăsit apartamentul, iar la întoarcere a constatat că ușa de acces s-a blocat. Existînd pericolul producerii unui incendiu, proprietara a solicitat sprijinul pompierilor. Aceștia au pătruns în apartament prin exterior, folosind o scară culisabilă, au închis aragazul și au deblocat ușa.







Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol