Prima paginăEducatie

„A fi dascăl nu este o meserie, ci o vocație”

Dimensiune text

După 50 de ani de la prima generație de elevi, profesoara Lidia Corduneanu este mândră de fiecare dintre cei cărora le-a transmis dorința de a reuși în viață. Cărțile, prietenii și amintirile sunt bogăția unei vieți dedicate de Lidia Corduneanu performanței.

 

 

Timpul petrecut la catedră de Lidia Corduneanu se măsoară în generații. Cu toate că au trecut mai bine de 20 de ani de când a părăsit școala, iar de la prima generație de elevi care i-a ieșit din mână sunt mai bine de 50 de ani, și-i amintește foarte bine pe toți elevii. Toate generațiile s-au strâns în fotografii și albume pe care le răsfoiește cu plăcere, amintindu-și câte ceva despre fiecare chip. Profesoara Lidia Corduneanu poate spune cu mândrie că nu prea există instituție în care un fost elev al ei să nu ocupe sau să nu fi ocupat, într-o perioadă, o funcție de conducere: fostul primar al Romanului, Dan Cărpușor, i-a fost elev, ca și Sorin și Andrei Dimitriu, foști miniștri, unul director al Camerei de Comerț și Industrie , fratele geamăn director al Filarmonicii „George Enescu”.  Reputatul economist Vasile Rugină, profesoara Daniela Suman, fost director al Colegiului Național „Roman-Vodă”, sunt doar câteva exemple din lunga listă de foști elevi ai profesoarei Lidia Corduneanu. Oameni asupra cărora și-a pus amprenta personală, predându-le, dincolo de lecțiile din manual, și lecția reușitei în viață, a demnității și a ambiției.

lidia corduneanu 3„Se spune despre pensionari că pot fi bogați sau săraci. Eu mă consider foarte bogată. Sunt bogată în cărți, în prieteni și, mai ales, în amintiri”, rezumă Lidia Corduneanu o viață împlinită.
Este destul să pronunți un nume, ca fosta profesoară să privească o fotografie și amănuntele să vină de la sine: promoția din care făcea parte, banca în care stătea fiecare, ce note au luat la admiterea la facultate sau cum veneau duminica cu măturica și fărașul să strângă frunzele căzute în stradă, în fața școlii. „Cei mai mulți foști elevi din promoția ’81 au plecat în străinătate, sunt în Statele Unite, în Canada. A fost generația Mihaelei Poplicher, care este acum profesor de matematică la o universitate americană. O altă serie foarte dragă mie a fost cea a «fetelor flori». Le-am numit așa pentru că am avut o clasă doar de fete, toate frumoase, cu care am avut o relație specială care s-a prelungit și peste ani. Cu toți elevii mei am rămas prietenă. Chiar dacă au părul alb și sunt bunici, pentru mine au rămas aceiași dragi copii. Îmi amintesc, de exemplu, că nu i-am putut deosebi niciodată pe gemenii Dimitriu, deși, ca profesoară, nu am lăsat să se vadă acest lucru. Cu clasa lui Gheorghe Dănilă, care a ajuns actor, îmi amintesc că am făcut un spectacol de teatru deosebit.  Îmi amintesc de alți doi foști elevi ai mei, din clasa la care eram dirigintă, care se ofereau să mă conducă după ore acasă, ca să mai poată sta puțin împreună – pentru că în acei ani nu se punea problema ca o elevă de liceu să se plimbe pe stradă cu un coleg. Știam acest lucru, dar mă făceam că nu-l cunosc, bucurându-mă și eu de bucuria lor”, spune profesoara Lidia Corduneanu.

Această relație specială dintre profesor și elev nu are niciun secret, doar un ingredient special: dragostea pentru copii și dorința de a face lucrurile așa cum se cuvine. „Când am intrat în liceu, am considerat că intru într-o citadelă în care aveam modele, profesori ale căror nume nici nu îndrăzneam să le pronunț, așa cum erau doamna profesoară Bajura, doamna profesoară Stanciu sau domnul profesor Cojocaru, ca să nu dau decât câteva nume ale celor care  îmi erau, la început, colegi de cancelarie. Toți erau niște oameni extraordinari, care reușeau să ducă la bun sfârșit orice proiect în care se implicau. Mi-am dorit să fiu la fel. A fi dascăl nu este o meserie, ci o vocație, altfel degeaba te duci la școală. Pur și simplu, am trăit alături de foștii mei elevi, am trăit cu ei emoțiile examenelor, i-am ajutat pe unii care erau la un pas de a abandona liceul, am făcut împreună spectacole și piese de teatru, încât spectatorii nici nu mai realizau dacă erau la un spectacol de amatori sau era teatru de profesioniști. Mă uitam la copiii care intrau în liceu, cu ochi timizi, speriați, chiar, de monumentalul nostru liceu, și știam că era de datoria mea să-i transform în niște copii îndrăzneți, care să aibă puterea de a înfrunta viața. Știu că, astăzi, pot să mă mândresc cu oamenii responsabili care au fost elevii mei”, spune profesoara Lidia Corduneanu.

 

Profesoara propriului fiu

 

lidia corduneanu 4Printre cei care i-au fost elevi se numără și Eduard Corduneanu, șeful Agenției Județene pentru Protecția Mediului Neamț. „Când seria lui a ajuns la liceu, nu am vrut să iau ca dirigintă clasa lui Edi, pentru că nu am vrut să amestec lucrurile profesionale cu cele personale și nici nu am dorit să dau naștere la discuții. Cred că nici lui nu i-ar fi fost confortabil. Am predat la clasa lui, l-am evaluat corect la disciplina pe care am predat-o, dar am preferat ca responsabilitatea de dirigintă a clasei să revină cuiva neutru”, mărturisește Lidia Corduneanu.

Calitățile dascălului i-au convins pe mulți dintre elevi să-i urmeze sfaturile, exemplul, atitudinea, ceea ce, peste ani, le-a atras răsplata muncii și a pregătirii cu funcții de conducere. Romanvodiștii știu ce cuprinzătoare este sintagma „clase de directori”.

„Doamna profesoară Corduneanu a fost pentru mine, întotdeauna, un model. O profesoară severă, de un profesionalism desăvârșit, care reușea, în același timp, să ne fie foarte aproape. Era foarte dinamică și, într-o perioadă în care nu prea aveam alternative de petrecere a timpului liber, organiza pentru noi tot felul de activități, la care participam cu drag. Îmi amintesc că eram un «fan» al activităților organizate de dumneaei, indiferent dacă era vorba de activități culturale sau patriotice”, își amintește economistul Vasile Mocanu, director regional al Bancpost.

COMENTARII

WORDPRESS: 0