Roman, Neamț
Căutare site

400 de milioane de euro pentru tinerii fermieri

Sprijinul nerambursabil de până la 50.000 de euro se acordă pentru o perioadă de maximum cinci ani.

 

Sprijinul pentru Măsura „Instalarea tinerilor fermieri” este de 400 de milioane de euro, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020. Tinerii fermieri vor primi până la 50.000 de euro, sprijin nerambursabil care se va acorda pentru o perioadă de maximum cinci ani. Măsura va da posibilitatea tinerilor fermieri să poată conduce o exploataţie agricolă. Totodată, se urmăreşte preluarea exploataţiilor agricole în mod integral de la fermierii în vârstă, creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de tinerii fermieri, creşterea numărului de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă şi vor să realizeze investiţii în mediul rural.

Sprijinul financiar va fi acordat sub formă de primă, pe baza unui plan de afaceri, pentru a facilita tânărului fermier începerea activităţilor agricole. Pentru a primi acest sprijin financiar, solicitantul trebuie să deţină o exploataţie agricolă cu dimensiunea economică cuprinsă între 12.000 şi 50.000 de euro. Totodată, solicitantul trebuie să deţină sau să dobândească competenţe sau calificări profesionale specifice până la finalizarea proiectului şi trebuie să aibă domiciliul stabil în unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul unde se află exploataţia. Fermierul trebuie să lucreze în agricultură şi să nu deţină, concomitent, un alt loc de muncă în afara unităţii teritorial-administrative în care este situată exploataţia. El trebuie să demonstreze, înaintea celei de-a doua tranşe de plată, îmbunătăţirea performanţelor economice ale exploataţiei, prin producţia proprie comercializată în procent de minim 20% din valoarea primei tranşe de plată.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. viorel

    rog doamna reporter care a realizat acest articol, sa faca o ivestigatie cum a accesat o doamna din com Bozieni pe nume Violeta Muraru masura 141 fara a indeplini conditiile.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.