Home

Biruința Gherăești vrea Supercupa României

Cele mai bune trei echipe de oină din țară se confruntă în Capitală.

 

 

Sezonul de oină în aer liber, la seniori, se deschide cu o competiție majoră, Supercupa României, concurs organizat în București sub oblăduirea Federației Române de Oină și la care vor participa cele mai bune trei echipe din țară – Biruința Gherăești, Straja București și Frontiera Constanța – în peioada 5-6 mai.

Lotul din Gherăești, al cărui antrenor este Ioan Chifan, a început pregătirile de mai bine de o lună și este nerăbdător să se califice cu rivalii din București și Constanța, cei împotriva cărora luptă an de an pentru un loc cît mai bun pe podium în campionatul național, în Cupa sau Supercupa României.

“Facem schimbul de generații din mers. Sînt jucători care s-au retras, fiind înlocuiți cu sportivi tineri, de perspectivă. De altfel, majoritatea jucătorilor componenți ai lotului nostru sînt juniori, angrenați și în competițiile de la categoria lor de vîrstă, atît în cele patronate de Agenția Națională pentru Tineret și Sport, cît și în cele girate de Ministerul Educației. Sîntem și noi curioși acum să vedem în ce stadiu de pregătire am ajuns și, bineînțeles, ne propunem să cîștigăm Supercupa. Ca sistem de desfășurare, întrucît sînt puține echipe, este posibil să se joace fiecare cu fiecare, dar și tur-retur”, a afirmat Ioan Chifan. De altfel, Biruința are de luat și o revanșă față de sezonul precedent, cînd a luat medalie de bronz în campionatul național, în urma unor decizii de arbitraj soldate și cu suspendarea pe cîteva etape a unora dintre jucătorii de bază din echipa nemțeană.

Lotul Biruinței Negrești: Dan Bereșoaie, Ionel Dîscă, Ionel Dancă, Cristian Blaj, Alexandru Andrei, Sorin Puiu, Marius Blaj, Emanuel Gherghel, Sebastian Roca, Robert Benea, Cristian Enășoaie, Bogdan Bereșoaie, Mihai Blaj, Cristian Gălățeanu, Ionuț Rîtan.

Biruința Gherăești are deja două echipe calificate la turneele finale ale Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ), anume cele de gimnaziu (clasele 5-8) și liceu (clasele 9-12). Turneul final al ONSȘ, gimnaziu, va avea loc la Crasna, în perioada 11-13 mai. Faza finală a ONSȘ – licee va fi organizată de Biruința Gherăești, la fel cum s-a întîmplat și în faza zonală, în ultima sîmbătă a lunii mai.

Comentarii

WORDPRESS: 0