Home

LPS Roman a ratat, la mustață, calificarea la turneul final

Echipa de fotbal a Liceului cu Program Sportiv Roman a fost foarte aproape de a se califica la turneul final al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, dar a fost învinsă la limită în ultimul meci al turneului zonal de la Iași, ratînd o foarte mare oportunitate, mai ales că turneul final va avea loc chiar la Roman.

 

 

În meciurile din grupă, LPS Roman făcuse 0-0 la echipa din Huși, apoi învinsese cu 9-1 reprezentanta Bacăului. Cealaltă grupă a fost cîștigată de LPS Iași, în dauna reprezentantelor Sucevei și Botoșaniului. În finală: LPS Iași – LPS Roman 3-2.

“Lotul nostru a fost axat pe jucători născuți în 1994, adică elevi de clasa a XI-a. În sezonul următor scheletul echipei se va păstra și, adăugînd și experiența căpătată, avem speranța că în campionatul viitor vom atinge performanța”, a spus antrenorul Ionuț Nacu, cel care se ocupă de pregătirea echipei romașcane alături de Sorin Manea.

Lotul LPS Roman este compus din: Petru Dornescu, George Antofi, Andrei Butnaru, Cristi Căpraru, Ionuț Călinescu, Ionuț Ciobanu, Ioan Talpalariu, Andrei Axinte, Vasile Damian, Cosmin Țapu, Ionuț Păduraru, Dragoș Ghercă. Turneul final de la Roman se va desfășura în perioada 17-20 mai.