HomeSanatate

Ziua Mondială fără Tutun

Pentru marcarea Zilei Mondiale fără Tutun, personalul Compartimentului de Evaluare și Promovare a Sănătății din cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț desfășoară mai multe activități.

 

Astfel, pe 30 mai a avut loc o activitate de informare și educare a elevilor de la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, urmînd ca, pe 31 mai, să aibă loc o activitate similară la Colegiul Tehnic „Danubiana” din Roman, la ora 12.

În fiecare, pe 31 mai, în întreaga lume se marchează Ziua Mondială fără Tutun. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a selectat ca temă a celei de a 24-a Zi Mondiale fără Tutun „Interferența industriei tutunului”. Actualmente fumează circa 1,3 miliarde de locuitori din populația de șapte miliarde a globului, adică în medie 18,6%. Se estimează că aproape 80% dintre fumători trăiesc în țări cu venituri mici și medii. La nivel global, consumul produselor din tutun este în creștere, deși se înregistrează anumite scăderi în unele țări cu venituri relativ ridicate. Tutunul produce, în prezent, aproximativ șase milioane de victime anual, dintre care peste cinci milioane sînt utilizatori și foști utilizatori, iar mai mult de 600.000 sînt nefumători expuși fumatului pasiv (dintre care 28% erau copii, în 2004), astfel că, fără aplicarea unor măsuri urgente, numărul deceselor ar putea crește anual la peste opt milioane, pînă în 2030.

Recentul studiu privind situația fumatului la adulți la nivel global (Global Adult Tobacco Survey – GATS), pentru România, în anul 2011, indică o prevalență a fumatului de 26,7% (4,85 milioane). Prevalența este mai mare în rîndul bărbaților (37,4%), față de femei (16,7%). În rîndul bărbaților, cea mai scăzută prevalență este declarată de cei cu studii superioare (36,4%), în timp ce în rîndul femeilor prevalența a fost mai mare în rîndul celor cu studii medii sau superioare (19,6%, respectiv 20,0%) și minimă în rîndul femeilor cu studii elementare (14,7%). GATS indică faptul că, în România, fumatul ucide peste 33.000 de persoane anual, 70% dintre acestea avînd vîrste cuprinse între 35 și 69 de ani. Unul din patru decese are loc înaintea vîrstei de 35 ani și este cauzat de boli aflate în legătură cu fumatul.