Roman, Neamț
Căutare site

Ziua Mediului, marcată prin campanii de colectare selectivă

Romaşcanii care locuiesc la case sunt îndemnaţi să depoziteze deşeurile în mod responsabil. O altă campanie se va adresa elevilor din oraş. Romanul este înscris într-o competiţie şi are nevoie să înregistreze cantităţi cât mai mari de deşeuri reciclabile.

Ziua Mediului a fost prilej de întâlnire între administraţia locală, operatorul de salubritate, autorităţile judeţene din domeniu şi cadre didactice, pentru a se discuta despre soluţii de colectare selectivă. Există cel puţin două motive pentru a face acest lucru: Uniunea Europeană ne-a impus un target de colectare selectivă, iar neîndeplinirea obiectivului duce la penalizări financiare mari. În plus,  municipiul Roman s-a înscris într-o competiţie organizată de EcoRomAmbalaje, iar premiul cel mare constă în amenajarea, în oraş, a unei zone eco.

mediu 02„Și în acest an, continuă bătălia simbolică între primăriile din România pentru titlul de Oraşul Reciclării 2014, în vederea dezvoltării sistemului de colectare separată. La prima ediţie a competiţiei, municipiul Roman a câştigat premiul de excelenţă la categoria «Linia întâi», fiind printre primele localităţi care s-au înscris în concurs. Ne bazăm pe contribuţia proprie a fiecărui romaşcan, pentru a câştiga. De altfel, activitatea de mediu, de ecologizare urbană, a fost o prioritate a noastră, întotdeauna am avut activităţi pe această direcţie. În plus, la nivelul judeţului avem acest Master Plan (n.red. – Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor din judeţ) şi sperăm să ajungă, la un moment dat, la o finalitate. Noi ne dorim să trecem, în următoarea etapă, la colectarea selectivă mult mai amplificată. Noi şi acum colectăm selectiv, dar ne propunem mai mult. De aceea, între Primăria Roman şi firma Rossal SRL Roman există parteneriate, iar pe viitor vor exista şi alte acţiuni cu privire la colectarea selectivă”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Aportul profesorilor în educarea tinerei generaţii cu privire la această modalitate de protejare a mediului a fost punctat de Eduard Corduneanu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Neamţ.

„Salut prezenţa cadrelor didactice alături de noi. În judeţul Neamţ avem o colaborare foarte bună, în special în municipiile Piatra Neamţ şi Roman, cu foarte multe unităţi şcolare. Iar viitorul acesta este: educarea tinerilor, care se poate face începând de la grădiniţă. Am speranţa că, în viitorii ani, vom avea o paletă şi mai largă de unităţi şcolare cu care vom colabora, fie prin lecţii, fie prin concursuri sau programe pe care le pot accesa liceele şi şcolile. Sper ca, la un moment dat, să avem toate unităţile şcolare alături de noi”, a afirmat Eduard Corduneanu, directorul APM Neamţ.

Irina Scorţanu, inspector la departamentul de Ecologie Urbană al Primăriei Roman, a explicat că, pentru primul trimestru al acestui an, municipiul Roman a îndeplinit la limită targetul de colectare selectivă a deşeurilor. Aceasta a rugat cadrele didactice prezente la şedinţă să se implice în a transmite mesaje de bune practici către elevi, pentru ca activitatea de colectare selectivă să fie eficientă şi pe timpul vacanţei.

mediu 03„Noi, din 2003, am avut în vedere acest tip de colectare. Am introdus pe piaţă recipienţi de 1.000 de litri pentru colectarea selectivă – la momentul respectiv – a PET-urilor. După intrarea în UE, avem ţintă de colectare selectivă a 15% din deşeurile depozitate. În caz contrar, autorităţile locale, noi, va trebui să suportăm 100 de lei/tonă, bani care se vor duce către fondul de mediu. Acum, în parteneriat cu EcoRomAmbalaje, am achiziţionat mai mulţi recipienţi, pe culori, au fost montaţi în mai multe zone ale oraşului, în special la asociaţii. Cu şcolile am avut o bună colaborare, sperăm să veniţi cu soluţii mai bune, pentru a atinge şi această ţintă. Rămâneau defavorizaţi cei de la case şi, pentru anul acesta, am pornit un program de colectare selectivă pentru cei care locuiesc la case, acolo unde cetăţenii au posibilitatea de a ţine în curtea lor acele deşeuri care nu miros şi nu produc disconfort. Noi vom colecta aceste deşeuri, selectiv, în fiecare ultimă sâmbătă din lună. În funţie de implicarea fiecăruia, vor fi acordate şi beneficii”, a explicat Ionel Ciocan, directorul SC Rossal SRL Roman, noul proiect al operatorului de salubritate pentru creşterea cantităţii de deşeuri colectate selectiv.

Acesta a vorbit şi despre asociaţiile de proprietari, acolo unde acei recipienţii au fost distruşi de persoane care fură deşeurile colectate selectiv. Între timp, s-a aştepat o modificare a legislaţiei, în sensul în care furtul de deşeuri să fie considerat furt calificat, dar, din cauza unor proteste ale reprezentanţilor societăţilor de tip Remat în faţa Guvernului, demersul a fost blocat.

În a doua parte a întâlnirii, s-a ajuns la concluzia că o campanie de colectare selectivă la nivelul şcolilor, până la vacanţa mare, este bine-venită, mai ales că anterioarele campanii au înregistrat rezultate deosebite. 

Ziua Mondială a Mediului a fost instituită, în 1972, de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Pentru identificarea containerelor destinate colectării selective, în 2006 a fost dat un ordin de ministru, prin care s-a stabilit o deosebire în funcţie de culori: alb pentru sticla albă, verde pentru sticla colorată, albastru pentru hârtie şi carton, iar galben pentru metal şi mase plastice. Deocamdată, la nivel naţional s-a atins ţinta de colectare selectivă şi reciclare a 60% dintre ambalajele de pe piaţă. În anul 2020, ţinta României în ceea ce priveşte colectarea selectivă a deşeurilor va fi de 50%.

Comentarii 4

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. emiia

    Cetatenii de la case sa coleteze deseurile selectiv, unde?.Nu a-ti dat nici macar o pubela pt cei care locusc la case. In judetele limitrofe acest lucru este implementat de mult timp timp. Dl primar,ce faceti? Nuti ar trebui sa contribuie si ea la aceasta actiune. Dar ea este numai cu mesele electorale! Credeti ca romascanii o mai suporta mult? Nu prea cred!

  2. Simona Halep

    Da’ de pus niste cosuri de gunoi pe stalpii de electricitate, niste pubele…cand naiba puneti? In „cartierul” Balcescu, daca mananci o inghetata pe strada,intr-un capat, tre’ sa stai cu ambalajul in mana pana ajungi acasa. PENTRU CA NU VEZI CHIP DE COS DE GUNOI!

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.