Pe 5 iunie, în şcolile şi grădiniţele din judeţ se va sărbători Ziua învăţătorului.
Data sărbătorii a fost fixată prin Legea Educaţiei. Sindicatele din şcoli nu vor organiza, însă, festivităţi, cu acest prilej.
„Noi am stabilit, în cadrul comisiei paritare, că fiecare şcoală va avea libertatea de a sărbători după bunul plac această zi de sărbătoare. Noi nu vom coordona astfel de activităţi la nivel de judeţ. Este o sărbătoare propusă prin lege. Cine doreşte să organizeze activităţi – fără a perturba, însă, programul normal din şcoli – sigur că poate organiza diverse manifestări. Noi avem deja Ziua Educaţiei, o zi sărbătorită la nivel mondial, în luna octombrie. În anii trecuţi, Ziua învăţătorului se serba pe 30 iunie. Tradiţia acestei zile datează încă din perioada interbelică, era o zi asociată şi cu sfârşitul anului şcolar, cu bilanţul pe care îl face fiecare la un sfârşit de drum”, a spus liderul sindicatelor din şcolile nemţene, Gabriel Ploscă (foto).










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol