Roman, Neamț
Căutare site

Ziua Internaţională a Iei a fost serbată în Parohia Ghidion

Ziua Internaţională a Iei a fost serbată în Parohia Ghidion

 

În contextul anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, copiii de la Școala primară nr. 2 din localitatea Ghidion au sărbătorit şi anul acesta Ziua Internaţională a Iei. Copiii din satul Ghidion, însoţiţi de educatorii lor, au participat vineri, 24 iunie, la Sfânta Liturghie, au ascultat un cuvânt de învăţătură, după care, înveşmântaţi în costume populare, au susţinut un program artistic cu cântece şi jocuri populare româneşti, au servit bucate tradiţionale şi au împletit coroniţe din sânziene.

Ediţia din 2016 a acestei activităţi a adus un plus de culoare prin decernarea premiilor „Vichentie Mălău”, premii adresate celor mai silitori elevi, constând în diplome, cărţi şi bani. Organizatorii au beneficiat de sprijinul Protopopiatului Roman, al Primăriei Stăniţa, al Școlii primare nr. 2 Ghidion, al Asociaţiei Because We Care, al Librăriei „Vasile Alecsandri” Roman, al restaurantului Sayfood Roman şi al Parohiei Ghidion.

„Am decis, încă din anul 2015, să cinstim această zi, gândindu-ne la România, la rădăcinile şi tradiţiile noastre, la patrimoniul nostru, dar şi pentru conştientizarea copiilor şi a adulţilor, despre importanţa iei pentru păstrarea identităţii de neam şi ţară. Ziua Iei este o regăsire a matricei noastre culturale, a identificării fiecăruia dintre noi cu strămoşii noştri, cu credinţa lor, cu datinile şi obiceiurile care ne atestă ca vieţuitori şi, din toate timpurile, locuitori ai acestor plaiuri. Sperăm ca, prin astfel de manifestări să trezim în sufletele copiilor, dar şi al adulţilor din comunitatea noastră, dragostea faţă de credinţa, tradiţiile şi portul popular românesc, asigurându-ne, în acelaşi timp, că aceşti copii vor deveni mesageri ai sufletului românesc peste veacuri”, a afirmat preotul Vasile Stan, parohul bisericii din Ghidion.

ghidion 3

ghidion 2

ghidion 1

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.