Liceenii au participat la prezentări şi dezbateri şi la un concurs de desen şi poezie cu tema „Simboluri francofone”.
Catedra de Limba Franceză a Colegiului Tehnic „Miron Costin”, coordonată de profesoara Larisa Duminică, a iniţiat un program de activităţi dedicate Zilelor Francofoniei.
„Limba franceză şi valorile solidarităţii şi ale dialogului între culturi sunt celebrate în lumea întreagă pe 20 martie. Am decis să extindem activităţile dedicate Zilei Internaţionale a Limbii Franceze şi Francofoniei la nivelul unei săptămâni întregi, pentru a oferi elevilor iubitori ai limbii franceze şi ai culturii francofone ocazia de a sărbători împreună. Săptămâna a debutat cu o sesiune de colocvii şi prezentări multimedia, în cadrul orelor de limba franceză, mediate de profesorii catedrei. Elevii au participat la prezentări şi dezbateri, şi-au reamintit noţiuni legate de francofonie şi de Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi au aflat noutăţi cu privire la evenimente şi concursuri desfăşurate în ţară şi în lume, cu prilejul celebrării limbii şi civilizaţiei franceze. În cursul acestei săptămâni, elevilor care studiază limba franceză li s-a propus un concurs de desen şi poezie cu tema «Simboluri francofone – Ce que dit la francophonie»”, a declarat Nelia Lorica Havrici, directoarea Colegiului Tehnic „Miron Costin”.
Cele mai reuşite lucrări au fost expuse la biblioteca instituţiei şi în sala IMPACT a acesteia. Cei mai talentaţi s-au dovedit a fi elevii Roxana Andreea Severin (a IX-a C), Ioana Stanciu şi Delia Tulbure (a IX-a C), Claudiu Bălăiţă (a XI-a E), Andrei Iliescu (a XI-a D), îndrumaţi de profesoara Maria Prepeleag, precum şi elevii Bogdan Hogea (a IX-a I), Crina Mădălina Susanu (a X-a A) şi Adrian Tulbure (a XI-a F), îndrumaţi de profesoara Iolanda Levărdă. Elevii au fost recompensaţi cu diplome.









Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol