Ziua Educaţiei: elevii nu fac cursuri miercuri, dar merg la şcoală

HomeSocial

Ziua Educaţiei: elevii nu fac cursuri miercuri, dar merg la şcoală

 

ziuaeducatiei-0410Conform unui ordin al ministrului Educaţiei, elevii şi profesorii nu vor face cursuri miercuri, 5 octombrie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Educaţiei. Cu toate acestea, elevii şi profesorii vor veni la şcoală, unde vor desfăşura alte activităţi.

„Este zi de sărbătoare, dar cadrele didactice nu sunt libere, astfel încât elevii vin la școală. Fiecare unitate școlară, la nivelul Consiliului de Administrație, a stabilit un program. În principiu, elevii nu vor face ore de educație «clasică», dar vor veni la școală. Pot merge la muzee, la expoziții, la activități care s-au desfășurat în săptămâna de «Școală altfel». Rămâne la latitudinea fiecărei unități de învățământ ce activități se vor desfășura”, a afirmat inspectorul general al ISJ Neamţ, Viorel Stan.

Ziua Internaţională a Educaţiei a fost stabilită de UNESCO pe 5 octombrie. În România, printr-un ordin de ministru al Educaţiei Naţionale şi Cercetării, în care a fost stabilită structura anului şcolar 2016 – 2017, programul obişnuit de la sălile de curs va fi suspendat pe 5 octombrie, însă fiecare şcoală va stabili felul în care va fi marcată această sărbătoare în unităţile de învăţământ.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0