Primăria municipiului Roman invită copiii, părinții și bunicii să participe luni, 1 Iunie, la un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Copilului, organizat la Complexul de Agrement „Moldova”. Manifestările vor începe de la ora 10:00, iar accesul publicului va fi gratuit. Potrivit reprezentanților administrației locale, evenimentul își propune să ofere celor mici o zi plină de bucurie, activități recreative și momente petrecute în familie, într-o atmosferă festivă și relaxată.
Programul pregătit pentru această ediție include, ca și anul trecut (foto), spectacole susținute de copii și tineri talentați din Roman, ateliere creative, jocuri interactive, pictură pe față și modelaj de baloane. Cei prezenți vor avea parte și de activități sportive, întâlniri cu mascote și diverse surprize dedicate copiilor.
În cadrul evenimentului vor fi organizate și activități cu caracter educativ și demonstrativ. Detașamentul de Pompieri Roman va susține prezentări interactive și demonstrații de prim ajutor, iar reprezentanții Jandarmeriei Române vor expune tehnica și echipamentele din dotare, oferind copiilor ocazia de a descoperi mai multe despre activitatea structurilor de intervenție și ordine publică.
„Copiii sunt cea mai mare bucurie și cea mai importantă responsabilitate a noastră. De aceea, cred că fiecare moment petrecut împreună cu ei devine o investiție în viitor și o amintire de neprețuit. Vă invit, cu drag, să celebrăm copilăria, familia și comunitatea, într-o zi dedicată celor care ne fac viața mai frumoasă în fiecare zi”, a transmis cu acest prilej primarul municipiului Roman, Laurențiu Leoreanu.






Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol