Pentru a marca 1 Iunie – Ziua Internaţională a Copilului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ a organizat, anul acesta, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Neamţ, o serie de activităţi în cadrul centrelor de protecţie de tip rezidenţial. Toţi copiii au fost sărbătoriţi prin organizarea de mese festive, vizite la grădina zoologică sau în parc, ieşiri la picnic, jocuri şi competiţii distractive, activităţi de recreere, însă li s-a oferit şi oportunitatea de a-şi exprima talentul în teatru, muzică sau dans în cadrul unor programe artistice.
Startul petrecerilor a fost dat încă de vineri, 27 mai, când peste 130 de copii din toate cele şase centre din judeţ s-au întâlnit la Piatra Neamţ pentru a se cunoaşte mai bine şi pentru a participa împreună la tot felul de demonstraţii sportive, de concursuri şi spectacole. Întâlnirile au avut loc la Centrele „Ion Creangă” şi „Elena Doamna” din Piatra Neamţ, copiii de aici fiind gazde ospitaliere pentru prietenii lor din centrele din Roman şi Tîrgu Neamţ. Împreună, au asistat la demonstraţii sportive făcute de micii luptători cu rezultate deosebite la competiţii sportive, dar au şi cântat şi dansat împreună. Alături de copii s-au aflat mereu voluntarii Fundaţiei Next Generation, care le-au oferit celor mici tot felul de surprize, creând o atmosferă de neuitat. De o petrecere de pomină au avut parte şi copiii cu dizabilităţi de la Centrul „Sancta Maria” din Piatra Neamţ, aceştia concluzionând că a fost cea mai frumoasă zi a lor dintotdeauna.
„Ziua de 1 Iunie este momentul cel mai potrivit de a oferi copiilor sprijin şi dragoste. Este ziua care ne reaminteşte că ei reprezintă un dar nepreţuit al vieţii care trebuie ocrotit, iar noi avem responsabilitatea de a veghea mereu asupra lor, pentru a avea un drum lin şi frumos în viaţă. Ziua Copilului este o zi specială pentru toţi, o sărbătoare a copilăriei, care ne inspiră să dăruim celor mici emoţii, să ne implicăm în a le oferi un viitor plin de succese şi speranţă. Dragi copii, de ziua voastră, vă dorim din suflet să fiţi sănătoşi şi mereu cu zâmbetul pe buze. Să vă bucuraţi şi sa creşteţi frumos. La mulţi ani!”, le-a urat Cristina Păvăluţă, directorul general al DGASPC Neamţ.
La final, copiii au avut parte de o masă festivă, cu tort şi prăjituri, iar fiecare a fost răsplătit cu o diplomă oferită de DGASPC Neamţ pentru „cei mai minunaţi copii”, iar cei care au luat parte la competiţii sportive au primit diplome din partea Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Neamţ.
Activităţile de 1 Iunie au continuat şi în zilele următoare, în fiecare centru, cu excursii, vizite la grădina zoologică, ieşiri la picnic, spectacole, toate culminând cu alte petreceri festive organizate pe 1 Iunie, la care au fost invitaţi şi părinţii copiilor sau rudele apropiate.





















Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol