Prima paginăRoman

Vremea nu ţine cu poliţiştii

Dimensiune text

Din cauza vremii, activitatea care ar fi trebuit să aibă loc duminică, în centrul Romanului, pentru a marca Ziua Poliţiei Române, a fost anulată.

 

 

Vremea strică planurile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Neamţ de a sărbători aşa cum se cuvine Ziua Poliţiei Române. Dacă, anul trecut, în centrul municipiului Roman a fost organizată o acţiune amplă prin care au fost prezentate autoturismele Poliţiei, arme, echipaje de intervenţie şi câinii poliţişti – iar activitatea a fost apreciată de sute de persoane, indiferent de vârstă -, anul acesta manifestarea a fost anulată, din cauza condiţiilor meteorologice.

„În urmă cu 191 de ani, la data de 25 martie 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica îi înmâna Marelui Agă Mihăiţă Filipescu – şeful Poliţiei din acele timpuri, drapelul cusut cu sigla Steagului Agiei. De atunci, simbolul creştin al Bunei Vestiri veghează asupra oamenilor, faptelor, evenimentelor şi destinului Poliţiei Române. Cu această ocazie, luni, 25 martie, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiilor municipale Piatra Neamţ şi Roman şi Poliţiei oraşului Tîrgu Neamţ se vor afla în rândul copiilor din unităţile de învăţământ. Elevii vor primi baloane, flyere cu recomandări preventive, pliante cu informaţii despre priorităţile naţionale şi locale din domeniul prevenirii criminalităţii şi legitimaţii de «poliţist pentru o zi» şi «pieton isteţ»”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Neamţ.

Și activitatea programată luni, începând cu ora 11.00, în municipiul Piatra Neamţ, depinde de vreme. Dacă nu vor exista condiţii meteo favorabile, aceasta va fi anulată. Singura manifestare certă o reprezintă şedinţa festivă care va avea loc luni, la sediul IPJ Neamţ.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0