Prima paginăSocial

Vreme rece în weekend, cu vânt, ploi, lapoviță și ninsoare

Vreme rece în weekend, cu vânt, ploi, lapoviță și ninsoare

Dimensiune text

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, atenționări de tip cod galben și cod portocaliu, pentru mai multe zone din sudul, centrul și estul țării, vizând ploi însemnate cantitativ, lapoviță și ninsoare la munte și intensificări ale vântului, pentru intervalul sâmbătă, 7 octombrie, ora 3 – duminică, 8 octombrie, ora 21.

Conform meteorologilor, în acest interval (cod galben), în Oltenia, vestul Munteniei, apoi și în sudul Transilvaniei și în centrul Moldovei, va ploua pe arii extinse, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp, iar local se vor cumula 40 – 50 l/mp. Vântul se va intensifica temporar cu viteze de 50 – 60 km/h. În zonele montane precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare, iar rafalele de vânt vor depăși 70 km/h, mai ales pe creste.

De sâmbătă, 7 octombrie, ora 9:00 – până duminică, 8 octombrie, ora 15:00 (cod portocaliu), în județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov și municipiul București, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea, ploile vor fi temporar abundente și se vor cumula cantități de apă importante, în general între 40 și 60 l/mp, iar pe arii restrânse peste 80 – 90 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși local 60 km/h, iar începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, 7 octombrie, în Dobrogea vântul va sufla tare, cu peste 80 – 90 km/h. În același interval (cod portocaliu), în Carpații Meridionali și de Curbură, în special la peste 1.600 metri altitudine, ninsorile vor fi temporar mai consistente, cu depunere de strat de zăpadă și, mai ales pe creste, va fi viscol.

Temperaturile vor scădea accentuat și în regiunile sudice, estice și centrale unde, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă, va fi o vreme rece.

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0