Roman, Neamț
Căutare site

„Vrem să fim mereu în pas cu noul şi cu ce este mai performant”

Aprecierea este făcută de medicul Laura Arvătescu (foto), şeful secţiei de Ginecologie a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman. Modernizarea continuă, perfecţionarea medicilor şi colaborarea dintre ginecologi şi chirurgi oferi viitoarelor mame condiţii optime la naştere. Un rol important în evoluţia pruncilor îl au medicii de familie.

Datorită condiţiilor foarte bune de la secţia de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, numărul de naşteri efectuate aici este cel mai ridicat din tot judeţul, chiar dacă, per total, numărul de naşteri este în scădere. De exemplu, în 2013, 1.329 de copii au fost aduşi pe lume la Spitalul Roman. Dintre aceştia, 169 s-au născut prematur, reprezentând 12%, procent care este sub media pe ţară a naşterilor premature, care este de 15%.

„Acest lucru a fost posibil datorită eforturilor din ultimul an, pe care le-am depus pentru a învăţa mămicile, chiar dacă nu sunt asigurate, să meargă la medicul de familie, care le învaţă cum trebuie să procedeze pentru a obţine de la Casa de Asigurări de Sănătate o adeverinţă de asigurat. După aceea, lunar, mămicile puteau să vină la noi pentru consultaţii, în baza adeverinţei primite şi a biletului de trimitere de la medicul de familie. Astfel, şi noi am putut urmări corect sarcinile, am putut face analize sau da vitamine pe bază de reţetă electronică”, susţine medicul obstetrico-ginecolog Laura Arvătescu.

Din păcate, însă, încă mai există foarte multe cazuri de naşteri la vârste foarte fragede, sub 18 ani. Numai în luna martie, din 98 de naşteri care au avut loc la Spitalul Roman, zece au fost ale unor mame sub 18 ani.

„Avem mămici care nasc, până la 18 ani, a doua sau a treia oară, sau au mai făcut avorturi, ceea ce explică şi procentul de naşteri premature, pe care noi nu îl putem controla. Într-un fel merge sarcina până în 18 ani şi altfel după această vârstă”, spune medicul ginecolog.

Un lucru pozitiv este că nu mai există copii abandonaţi în secţie. Există în spital un asistent social care preia toate mămicile internate, iar celor cu o situaţie mai deosebită le oferă consiliere şi caută soluţii pentru a găsi o altă familie copilului sau pentru a-l duce într-un centru specializat. În acele situaţii când mama fie nu are acte, fie nu are unde să plece, sau nu are posibilitatea de a creşte copilul căruia tocmai ce i-a dat naştere, intervine asistentul social, care caută cea mai bună soluţie pentru ca acel copil să crească într-un mediu propice dezvoltării normale.

Operaţii laparoscopice moderne

În ultima perioadă s-au diversificat foarte mult şi operaţiile efectuate la secţia de Obstetrică-ginecologie, care au fost de bun augur pentru foarte multe femei care fie nu puteau să rămână însărcinate, fie riscau să aibă o sarcină cu probleme care să pună viaţa în pericol atât a lor, cât şi a copiilor.

„Încercăm să ne modernizăm încontinuu şi să fim mereu în pas cu noul şi cu ce este mai performant. Nu reuşim să implementăm metodele moderne decât după ce ne instruim la diferite cursuri, participăm la congrese şi conferinţe de profil. În luna martie, de exemplu, toţi cei cinci medici de pe secţie au participat la un curs la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi, ţinut de un profesor din Belgia, care a prezentat stadiul chirurgiei laparoscopice în Europa şi a făcut o serie de demonstraţii practice. Am observat că foarte multe dintre lucrurile care se întâmplă în afară se întâmplă şi în spitalul din Roman. Acest lucru este posibil şi pentru că avem o echipă ginecolog  / chirurg foarte bine închegată şi putem cere o părere, în condiţiile în care un anumit caz este complex”, a precizat medicul Laura Arvătescu.

Printre tipurile de operaţii care se efectueză, în acest moment, la secţia de Ginecologie, pe cale laparoscopică, se numără operaţii pentru sarcinile extrauterine, tumorile chistice ovariene, patologia inflamatorie, o categorie de fibroame de dimensiuni medii, histerectomii laparoscopice sau cele prin intermediul cărora se efectuează tratament pentru sterilitate.

Modernizare şi igienizare, planuri pentru 2014

În ceea ce priveşte dotarea secţiei, conducerea spitalului a ţinut mereu cont de cerinţele medicilor şi a încercat, în limita bugetului, să achiziţioneze aparatură medicală tot mai performantă, pentru a putea uşura munca, dar şi pentru a diversifica activitatea de pe secţie. La finalul anului trecut a fost achiziţionat un histeroscop, care conţine un element optic, cu ajutorul căruia se poate pătrunde în interiroul cavităţii uterine şi medicii pot vizualiza tot ce se află acolo.

„Printr-o radiografie nu puteam vedea totul, nu aveam informaţii directe. Acum ne putem da seama, de exemplu, de ce femeia nu poate obţine o sarcină. Acest aparat este foarte important, întrucât avem şi posibilitatea de a rezolva problemele pe care le depistăm”, spune medicul ginecolog.

Pentru anul 2014, în planul de dezvoltare se află modernizarea şi igienizarea secţiei, care se află deja pe lista de investiţii a spitalului. Se urmăreşte să se creeze condiţii hoteliere în secţie. De aceea, se vor moderniza sălile de operaţie, sala de naşteri şi saloanele de pe partea de operaţii.

Tripleţii, cazuri rare la Roman

În ceea ce priveşte numărul de naşteri multiple, doar cazurile de gemeni sunt mai frecvente la Roman. Cazurile de tripleţi sunt foarte rare, ultimul fiind în 2013, iar până atunci, nu mai fusese un caz de trei ani.

„În general, tripleţii se obţin prin fertilizare în vitro, iar aceste cazuri nu sunt monitorizate la noi. Am avut şi naştere spontană, în urmă cu trei ani, la o mamă din Adjudeni. Sarcinile duble sunt multe, cam 5% din totalul naşterilor dintr-un an sunt gemeni”, precizează medicul ginecolog Laura Arvătescu.

Potrivit medicului şef, activitatea secţiei este foarte bună atât datorită echipei de medici, care toţi sunt buni specialişti şi colaborează în orice problemă, dar şi datorită medicilor de familie.

„Dacă nu am avea ajutorul lor, ca ei să consilieze mămicile, să le ajute să îşi facă asigurarea, după care să le trimită la noi, activitatea noastră ar fi mult îngreunată. Noi le trimitem scrisori medicale, iar medicii de familie învăţă mamele cum să procedeze ca să îşi ceară drepturile. Ei sunt veriga între munca noastră şi Casa de Asigurări. Noi nu le-am putea consulta şi urmări corect, dacă nu ar fi medicii de familie, iar ei sunt bucuroşi că au mămici sănătoase în teritoriu”, spune medicul Laura Arvătescu.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.