Tinerii de la Asociaţia de Voluntari „Muşatinii” din Roman, coordonaţi de profesor doctor Ovidiu Albert, au întreprins numeroase acţiuni pentru persoane aflate în situaţii de risc.
„Muşatinii” au oferit cadouri, miercuri, 16 decembrie, celor 20 de copii din Centrul de zi de la Şcoala Gimnazială „Calistrat Hogaş” din Roman.
„Voluntarii şi copiii au sărbătorit împreună apropierea Crăciunului într-o atmosferă destinsă, familiară. Colindele şi poeziile recitate de copii ne-au adus multă bucurie în suflete”, a precizat profesorul Ovidiu Albert, coordonatorul Asociaţiei „Muşatinii”.
Târgul Solidarităţii Sociale, la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”
Tot miercuri a fost desfăşurată manifestarea intitulată „Târgul Solidarităţii Sociale”, în cadrul căreia voluntarii din proiectul „Handmade” au reuşit să vândă în scop caritabil o parte din frumoasele obiecte realizate de ei în acest semestru.
„Doresc să le mulţumesc, pe această cale, voluntarilor noştri, pentru efortul depus şi să-i felicit pentru că sunt atât de inspiraţi în tot ceea ce fac. La efortul acestora s-a adăugat şi contribuţia copiilor şi colectivului de părinţi de la clasa pregătitoare, coordonată de profesoara Camelia Manea, şi de la clasa a II-a B, sub îndrumarea profesoarei Mihaela Huci. Obiectele artizanale şi donaţiile ne-au ajutat să punem în practică proiectele noastre de Crăciun. Le mulţumim din suflet pentru prezenţa lor alături de noi în toate aceste demersuri generoase”, a spus coordonatorul Asociaţiei „Muşatinii”.
Voluntarii au fost alături de nevăzători şi de bătrânii singuri
Vineri, 18 decembrie, „Muşatinii” au făcut o vizită la Centrul Rezidenţial „Casa Bunicilor”. „Cu sprijinul firmei «Pristyl», am reuşit să-i transportăm pe vârstnici într-o locaţie specială – «Casa Veche». Clipele petrecute împreună cu bunicii sunt întotdeauna un prilej de bucurie, mai ales că avem posibilitatea să cântăm împreună şi să le ascultăm poveştile de viaţă. Tot vineri am reuşit să-i vizităm şi pe cei 35 de membri ai Asociaţiei Nevăzătorilor din România, filiala Roman. Putem vorbi şi aici de o tradiţie, pentru că ne întâlnim an de an cu oameni care au nevoie de sprijin pentru a depăşi momentele mai dificile prin care trec. Ne aflăm la capătul unei săptămâni frumoase, intense, în care am reuşit să aducem bucurii în sufletele a peste 100 de romaşcani: copii, părinţi, bunici. Perioada de organizare a acţiunilor de Crăciun este una migăloasă, dar plăcută. Colectarea şi împachetarea hăinuţelor, dulciurilor şi jucăriilor a presupus o muncă de echipă şi o coordonare perfectă a acţiunilor. Voluntarii s-au organizat exemplar, iar la final cadourile frumos ambalate au fost oferite beneficiarilor noştri”, a spus profesorul Albert.
Voluntarii muşatini au pus mult suflet în acţiunile lor
„Acţiunile caritabile la care am participat au fost minunate. Am luat parte la toate acţiunile şi îmi este foarte greu să o aleg pe cea care mi-a plăcut foarte mult, deoarece fiecare a fost deosebită în felul ei. Consider că am fost un mic ajutor pentru cei lipsiţi de afecţiune şi de cele necesare. Am vrut să aduc puţină fericire în viaţa lor şi voi continua să fac acelaşi lucru oricând este nevoie”, a spus Nicoleta Andrieş, voluntară la Asociaţia „Muşatinii”.
„Proiectele de Crăciun au însemnat foarte mult pentru mine, deoarece am aflat că există mulţi oameni care chiar au nevoie de ajutor şi doar împreună putem să le aducem un zâmbet şi o bucurie în suflet. Cred că astfel de acţiuni îţi modelează comportamentul şi îţi reamintesc că, oricât de puţin ai avea, tot mai există cineva care are şi mai puţin decât tine. Particip la proiecte similare încă din clasa a IX-a şi vreau să mă implic şi pe viitor alături de familia muşatină”, a spus Marius Papară, voluntar la Asociaţia „Muşatinii”.
„Fericirea pe care am adus-o pentru fiecare persoană, cu prilejul acestor acţiuni, a fost, de fapt, fericirea mea. Pot spune că am adus spiritul Crăciunului în casele celor cu lipsuri materiale, dar şi în sufletele celor alături de care am participat”, a spus Ioana Andreea Peşte, voluntară la Asociaţia „Muşatinii”.
„Voluntarii noştri sunt frumoşi, generoşi şi au numai de câştigat prin interacţiunea cu categorii de beneficiari din cele mai diverse: copii proveniţi din familii defavorizate, adulţi cu probleme medicale, bătrâni care îşi doresc să socializeze. În plus, ei participă la acţiuni frumoase, utile, iar zâmbetul unui alt copil care le mulţumeşte pentru efortul lor este unic. Îi felicit şi le doresc numai bine tuturor celor care le apreciază munca în folosul comunităţii romaşcane”, a spus profesorul Ovidiu Albert.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol