Prima paginăSocial

Voluntarii E.ON au ajutat familiile afectate de inundaţii

Voluntarii E.ON au ajutat familiile afectate de inundaţii

Dimensiune text

 

Cinci tone de produse au fost distribuite de voluntarii E.ON pentru 100 de familii care au avut de suferit în urma revărsărilor de apă. Sâmbătă, 4 iunie, dar şi pe parcursul zilei de luni, 6 iunie, voluntarii E.ON au împărţit alimente, apă, produse igienico-sanitare (soluţii de curăţare, detergent, alcool medicinal), var, vopsea, cizme, lopeţi, mături, roabe, dar şi alte produse pentru 100 de familii din localităţi din judeţul Bacău – Helegiu, Orăşa, Pârjol, Tărâţa, Bârneşti şi Livezi -, care s-au văzut în situaţia de a-şi pierde o parte din bunuri.

„Este tulburător ceea ce am văzut, dar am fost impresionat că am regăsit între cei afectaţi de intemperii, oameni cu caractere puternice, oameni care vor să o ia de la capăt, să-şi refacă gospodăriile şi vieţile. Ca în orice situaţie există şi bune şi rele, iar omul sfinţeşte locul. Mă bucur că am fost în aceste sate din judeţul Bacău, că am reuşit să oferim măcar o speranţă, dacă nu mai mult şi cred cu tărie că nu trebuie să ne lipsească umanitatea şi dorinţa de a ne ajuta semenii”, a menţionat unul dintre voluntarii E.ON.

„În timp ce colegii noştri voluntari din Iaşi şi Bacău îşi manifestau sprijinul faţă de cei afectaţi de inundaţii, alţi colegi din echipele de intervenţii erau pe teren, încercând să diminueze efectul inundaţiilor asupra sistemelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice din judeţele Bacău şi Neamţ. Acţiunea umanitară derulată de voluntarii E.ON s-a desfăşurat cu sprijinul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă «Constantin Ene» Bacău şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău. Implicarea în comunitate este o constantă a Grupului E.ON în România, care a intervenit şi în anii precedenţi în ajutorarea persoanelor afectate de inundaţii din judeţele Bacău, Neamţ, Botoşani, Iaşi şi Suceava, prin acordarea de sprijin material, dar şi prin consultanţă cu privire la instalaţiile de gaze naturale sau energie electrică”, precizează un comunicat al E.ON România.

voluntari-eon-bacau-1

voluntari-eon-bacau-2

voluntari-eon-bacau-3

voluntari-eon-bacau-4

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0