Peste 200 de persoane au ales, pe parcursul anului 2016, să facă voluntariat în sprijinul copiilor din sistemul de protecție, făcându-le zi de zi viața mai frumoasă, numărul celor interesați de astfel de activități caritabile fiind în creștere comparativ cu anii anteriori.
„Nu de puține ori, auzim vorbindu-se despre faptul că, în ultimii 20-25 de ani, țara noastră a progresat prea puțin sau chiar deloc. Nimic mai fals, dacă privim numai din punctul de vedere al sistemului de protecție a copilului, iar unul dintre domeniile cu o dezvoltare uimitoare este voluntariatul. De la câteva organizații sau persoane din Occident, care veneau prin anii ’90 să cunoască «orfanii țării», acum avem sute de adolescenți, tineri sau chiar pensionari care fac voluntariat de drag, din dorința de a schimba ceva și de a-și oferi ajutorul pentru binele copiilor. Nu-i putem nominaliza pe toți, dar putem să le arătăm tuturor recunoștința noastră și să le adresăm cel mai cald și sincer «mulțumesc»“, a declarat Cristina Păvăluță, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț.
Datele centralizate de Serviciul Resurse Umane din cadrul DGASPC Neamț arată că, în 2016, s-au înregistrat 247 de contracte active de voluntariat (unele reprezentând o continuare din 2015, altele prelungindu-se și în 2017). Cei mai mulți dintre solicitanți sunt liceeni (cele mai active unități școlare fiind Colegiul „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț – 106 elevi și trei profesori, și Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” din Piatra Neamț – 60 de elevi și 11 profesori). Pe lângă adolescenți există și voluntari cadre didactice sau pensionari care aleg să ofere din timpul și din experiența lor în favoarea copiilor, cel mai adesea oferindu-le meditații sau ajutor la lecții.
Un statut aparte au voluntarii care aleg să lucreze cu copiii cu dizabilități din centrele DGASPC, aceștia dând dovadă de o răbdare infinită și de mult suflet în activitățile zilnice pe care le fac, iar progresele copiilor sunt vizibile.
„Faptul că, astăzi, adolescenții și tinerii nu se mai jenează să meargă într-o tabără sau să iasă la o plimbare cu un copil cu handicap arată că există speranță și că generația tânără are tot mai puține prejudecăți, toate acestea netezind calea spre toleranță și normalitate“, a adăugat directorul general al DGASPC Neamț.
Pe lângă sutele de voluntari, există zeci de ONG-uri care s-au pus în slujba copiilor, oferindu-le, după posibilități, alimente, excursii, tabere, cadouri de sărbători, burse pentru continuarea studiilor. DGASPC le mulțumește tuturor pentru implicarea și generozitatea de care dau dovadă în beneficiul copiilor din sistemul de protecție, au mai afirmat reprezentanții instituției.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol