Alimentarea cu energie a satului Ghidion este întreruptă de duminică seară. Angajaţii E.ON nu s-au putut urca, luni, pe stâlpi, pentru a lucra, fiindcă viteza vântului era mult prea mare.
Ninsoarea de luni, 5 ianuarie, a blocat temporar drumul judeţean 207 C.
„A nins şi a bătut vântul. Timp de o oră, la amiază, drumul judeţean DJ 207 C, la curba de la Avereşti, a fost închis. Porţiunea de drum a fost deblocată de utilajul firmei care asigură deszăpezirea pe drumurile judeţene”, a precizat Viorel Smeria, primarul comunei Valea Ursului. Autorităţile locale lucrează la foc continuu cu utilajele din dotare pentru a degaja zăpada depusă pe drumurile publice din interiorul comunei.
Ninsoarea şi viscolul au creat probleme şi în comuna Stăniţa. Din cauza vremii, satul Ghidion a rămas fără curent electric de duminică seară.
„Avaria înregistrată afectează tot satul Ghidion şi o parte din satul Todireni. Echipajele au ajuns la faţa locului cu greu, din cauză că trebuie să intervină într-o zonă care este expusă vântului. Din păcate, a fost imposibil să se urce pe stâlpi pentru a lucra, fiindcă viteza vântului era mult prea mare. Am sperat că situaţia se va îmbunătăţi, dar nu s-a întâmplat aşa. Prin urmare, luni după-amiază au fost trimise în zonă două grupuri electrogene, pentru asigurarea funcţionării provizorii a iluminatului public, până ce problema va fi rezolvată”, a explicat Sorin Munteanu, specialist în comunicare externă al E.ON România.
Probleme la Stăniţa au fost şi în ceea ce priveşte transportul. Mijlocul de transport în comun care operează în zonă a ajuns şi a plecat din comună cu ajutorul utilajului primăriei.
„Prin comună se circulă greu. Ninsoarea şi viscolul au înfundat drumurile, dar şcolile sunt deschise. S-a depus o muncă susţinută şi o cheltuială pe măsură. La acţiunile de deszăpezire am consumat o tonă de motorină”, a precizat Laurenţiu Bebi Todireanu, primarul comunei Stăniţa.
Se circulă greu şi în comuna Boghicea. Autorităţile locale au intervenit cu utilajele în punctele critice ale comunei: drumul spre satul Căuşeni şi intrarea în comună.
Satele Corhana, Cârlig, Roşiori şi Poiana, din comuna Dulceşti, au fost cele mai afectate de vremea rea de luni.
„Nu avem drumuri blocate, dar viscolul ne creează mari probleme. Am acţionat cu utilajele începând de la ora 6.00 dimineaţa, pentru ca microbuzul să ajungă la timp la şcoală”, a spus Mihai Michiu, primarul comunei Dulceşti.
Locuitorii satului Băneasa, din comuna Bozieni, răsuflă uşuraţi. Drumurile Băneasa – Giurgeni şi Băneasa – Iucşa au fost desfundate.
„Am închiriat un utilaj de la o firmă din Roman pentru a degaja zăpada de pe drumurile spre Băneasa, iar cu cele două utilaje din dotarea primăriei am acţionat în celelalte sate”, a spus Elena Enache, viceprimarul comunei Bozieni.
Drumul Izvor – Avereşti din comuna Ion Creangă este cel mai afectat de ninsoarea şi viscolul de luni.
„Toate şcolile şi drumurile sunt deschise. Cadrele didactice navetiste au ajuns la şcoală. Cele mai mari probleme sunt pe drumul Izvor – Avereşti. Desfundăm de dimineaţă acest drum, dar vântul puternic aşază zăpada la loc”, a spus Petrică Prichici, primarul comunei Ion Creangă.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol