Un tânăr din comuna Stănița riscă ani grei de pușcărie. El are dosar penal pentru că, beat fiind, ar fi violat o femeie cu peste 20 de ani mai în vârstă.
În ziua de 2 septembrie, în urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Sagna și Postului de Poliție Stănița, a fost depistat Constantin C., de 22 de ani, din satul Ghidion, comuna Stănița. Acesta, în cursul nopții, s-a deplasat la domiciliul Maricelei B., de 45 de ani, din același sat și a întreținut relații sexuale cu aceasta împotriva voinței ei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de viol, și violare de domiciliu. Față de Constantin C. s-a luat măsura reținerii pe o perioada de 24 de ore.
„Femeia s-a prezentat la Poliție unde a reclamat violul care s-a petrecut cu o noapte înainte. Conform spuselor sale, ea era singură în momentul în care tânărul a forțat ușa de la intrare, a lovit-o cu pumnii și picioarele, apoi a forțat-o să întrețină relații sexule. Tânărul a fost reținut a doua zi și procurorii urmează să ceară arestarea sa preventivă. Ancheta în acest caz nu s-a finalizat încă. În funcție de concluziile raportului medico-legal se va stabili cu exactitate ce s-a întâmplat”, a precizat subinspector Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț.










babili se misca bini di tat .