Vineri, 23 octombrie, va fi prima zi în care ţevarii vor sta acasă. Măsura face parte dintr-o strategie a conducerii fabricii ArcelorMittal Tubular Products Roman de a reduce pierderile, într-o perioadă în care fabrica se confruntă cu dificultăţi economice, cauzate de nivelul redus al comenzilor.
Muncitorii de la fabrica de ţevi au fost informaţi că vor sta acasă şi că vor avea salariile diminuate, printr-o decizie a Consiliului de Administraţie, reprezentat de directorul general, care a fost transmisă şi sindicatelor. Salariaţii au fost anunţaţi că:
„prin decizia Consiliului de Administraţie al Societăţii s-a hotărât ca, începând cu data de 23 octombrie şi până la data de 30 noiembrie 2015, programul de lucru al tuturor salariaţilor societăţii să fie redus, cu reducerea corespunzătoare a salariilor acestora”.
Astfel, în perioada 23 octombrie – 30 noiembrie 2015, programul de lucru al salariaţilor va fi redus cu şase zile pentru personalul de conducere (directori, şefi de secţii, servicii, ateliere, compartimente), în fiecare zi de vineri, respectiv zilele de 23 şi 30 octombrie, precum şi zilele de 6, 13, 20 şi 27 noiembrie, şi cu patru zile pentru restul salariaţilor, în zilele de 23 şi 30 octombrie, precum şi 6 şi 27 noiembrie.
După ce a primit această decizie, liderul Sindicatului Liber Petrotub, Gheorghe Ciobanu, a transmis o adresă către conducerea societăţi, prin care a transmis că decizia de reducere a programului de lucru o consideră nelegală şi solicită aplicarea articolului 122, alineatul 3, din Codul Muncii.
„Considerăm decizia nelegală, nefiind finalizat procesul de informare şi consultare. Sindicatul reprezentativ solicită aplicarea articolului 122, alineatul 3, din Codul Muncii, conform căruia: «în perioadele de reducere a activităţii, angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite, din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni»”, consemnează Gheorghe Ciobanu în adresa trimisă angajatorului.
Toţi salariaţii fabricii sunt nemulţumiţi de reducerea programului de lucru şi, implicit, a salariilor, mai ales acum, în prag de iarnă, când toate facturile de la întreţinere cresc în comparaţie cu celelalte luni ale anului.
„Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a apăra drepturile angajaţilor. Măsura pe care a luat-o angajatorului este nelegală şi nu ţine cont de salariaţi”, susţine liderul Sindicatului Liber.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol