Proiectul burselor Marsat, un parteneriat derulat de SC Marsat împreună cu Ziarul de Roman, pornește din nou la drum. Societatea Marsat Roman, prin managerul Vasile Balcan, susține performanța școlară și interesul tinerilor pentru o carieră de succes prin acordarea unor burse școlare, în valoare de câte 250 de lei pe lună, pentru zece tineri, pe perioada anului școlar 2013 – 2014. Pentru desemnarea celor zece bursieri va fi deschisă o nouă procedură de selecție, la care pot participa atât elevii care au mai beneficiat de burse Marsat în anii şcolari trecuţi, cât și orice alt elev care îndeplinește condițiile impuse de organizatori. Vă prezentăm în continuare poveștile tinerilor care intră în acest an în cursa pentru obținerea unei burse Marsat.
Dintre toate sporturile pe care ai crede că le poate practica o fetiță de 12 ani, Ana Onișoru a ales unul la care puțini s-ar gândi: echitația. Ana este elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național „Roman Vodă”. La ora de diriginție în care fiecare elev a avut ca temă prezentarea hobby-urilor sale, Ana a venit în fața clasei cu un filmuleț despre cai care a impresionat toți colegii. De aproape patru ani, Ana merge la cursuri de echitație, întâi la Școala de echitație din cadrul Clubului Sportiv Ecvestru „Decebal” și acum la Clubul Sportiv „Rarăul”, din Bacă.Ea se pregătește ca în primăvara lui 2014, odată cu reluarea sezonului de hipism, să debuteze în concursuri. Deși este o fetiță „de bloc” și nu a avut niciodată prilejul de a avea un animal al ei, Ana a iubit caii încă de la prima întâlnire.
„Prima ei întâlnire cu caii a avut loc când Ana terminase clasa a III-a și după mai multe peripeții de vacanță am vrut să o ajut să nu-i mai fie frică de animalele mari. Așa am ajuns la Bacău. Întâi, doar cu dorința de a se apropia de cai, de a-i mângâia, de a constata că nu-i fac nici un rău. Nici nu ne trecea prin gând că ne apucăm de echitație. A fost destul ca îngrijitorul să o urce pe Ana în șa și să facă cu ea câteva ture. Dacă ar fi fost după ea, nu ar fi coborât niciodată. Așa că, în săptămâna următoare, ne-am întors și, la scurt timp, am început să mergem regulat, de două sau de trei ori pe săptămână, după cum ne permite timpul, pentru antrenamente”, a spus Iulia Strugariu, mama Anei. De la a mângâia caii, Ana a ajuns să sară peste obstacole, să facă trasee contratimp și să se numere printre cei mai buni dintre copiii înscriși la club. „Nu îmi este frică. E vorba de tehnică, de respectarea unor reguli și de încredere. Încredere în mine și în calul meu”, spune Ana.
La capul patului are un teanc de cărți. Nu de literatură, așa cum ar vrea mama, ci, mai ales, cărțile despre cai, de la atlase la cărți de specialitate, despre tehnica săriturilor și îngrijirea cailor.
„Este un sentiment pe care aproape că nu-l pot descrie în cuvinte. Senzația pe care o ai călărind, faptul că poți struni un animal de atâtea sute de kilograme, cu care simți că ești una, că faci echipă, totul este fantastic”, spune Ana Onișoru. Călăria nu este însă un sport în care rezultatele apar de azi pe mâine, lucru pe care Ana îl știe foarte bine. A căzut de pe cal de câteva ori, a avut piciorul în ghips, dar s-a întors mereu la marea ei dragoste, caii. Au trecut deja câțiva ani de când a început echitația și este departe de a se fi plictisit. Oricum, în planurile de viitor ale Anei, indiferent de meseria pe care o va face, – pentru că nu s-a hotărât încă între avocat sau judecător – intră și cumpărarea unui cal „al ei”.
Dupa titlu am crezut ca tinara respectiva este cel putin studenta la Institutul de Magistratura ori paricipanta la examenele de admitere pentru aceasta profesie,ca sa constat ca tanara eleva are mult de „calarit”cartea ca sa ajunga cu adevarat judecatoare.