Un romaşcan care locuieşte în apropierea fostei, de acum, centrale „ciupercă” a surprins imaginile cu prăbuşirea turnului. În imaginile pe care vi le prezentăm şi noi se poate vedea modul în care firma care s-a ocupat de această lucrare a decis să pună la pământ turnul de peste zece metri înălţime.
Deşi pare destul de greu de crezut, turnul a fost pus la pământ de un singur utilaj, condus de o singură persoană. Mai întâi s-a „decupat” miezul de la baza turnului, dinspre partea înspre care trebuia să cadă, iar apoi s-a „muşcat” din laterale.
Din păcate, aşa cum se poate vedea şi în imagini, în momentul prăbuşirii turnului, în zonă se aflau destul de mulţi curioşi, iar banda de protecţie privea numai zona construcţiei, nu şi inclusiv zona unde trebuia să cadă construcţia. Din fericire, turnul s-a prăbuşit fără a provoca daune şi fără a răni pe vreunul dintre trecători, mai ales că nu s-a asigurat nicio protecţie, lucru care cădea în sarcina firmei demolatoare.
Reamintim faptul că turnul a fost doborât sâmbăta trecută, după aproape o oră de muncă a utilajului asupra construcţiei. După acest moment, deşi firma a mai ridicat din deşeurile rezultate de după demolare, zona a fost împânzită de persoane care au dorit să valorifice fierul sau bucăţile din beton.
După degajarea terenului, Primăria Roman îl va reprelua în administrare şi va realiza aici o parcare de reşedinţă, asta după ce mai întâi se va interveni în reamenajarea vechii parcări, asfaltul fiind aici afectat de greutatea turnului demolat.
Imaginile video îi aparţin lui Marius Cazacu, căruia îi mulţumim pentru că a fost de acord ca acestea să fie difuzate de Ziarul de Roman.







![[VIDEO] CUM S-A DEMOLAT CENTRALA „CIUPERCĂ”: UN OM ŞI UN UTILAJ [VIDEO] CUM S-A DEMOLAT CENTRALA „CIUPERCĂ”: UN OM ŞI UN UTILAJ](https://www.ziarulderoman.ro/wp-content/uploads/2016/03/demolare-turn-centrala-ciuperca.jpg)



Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol