Distribuirea biletelor de călătorie gratuită pe căile ferate este condiţionată de plata cotizaţiei.
Veteranii de război şi urmaşii acestora pot să se plimbe gratuit cu trenul. Conform Legii nr. 44/1994, veteranii de război au dreptul, anual, la călătorii gratuite dus-întors. Pentru a-şi ridica foile de călătorie pe căile ferate, veteranii de război şi urmaşii acestora trebuie să se prezinte la sediul Asociaţiei Veteranilor de Război, filiala Roman, din sediul Primăriei Roman, având asupra lor legitimaţia de veteran sau de văduvă, ultimul cupon de indemnizaţie de veteran sau de văduvă şi ultimul cupon de pensie, în cazul văduvelor de război.
Ei pot delega o persoană de încredere, dacă nu pot face deplasarea la sediu, pentru ridicarea foilor de călătorie. Delegatul va avea asupra lui documentele menţionate mai sus. Distribuirea biletelor de călătorie gratuită pe căile ferate este condiţionată de plata cotizaţiei.
Veteranii decoraţi pe front cu medalie plătesc o cotizaţie anuală de 50 lei şi primesc 24 de foi de călătorie pentru clasa I. Veteranii de război care nu au fost decoraţi au de plătit o cotizaţie de 35 lei şi primesc, în schimb, 12 foi de călătorie pentru clasa a II-a. Văduvele de veterani de război decoraţi pe front cu medalie plătesc o cotizaţie de 25 lei şi primesc anual 12 foi de călătorie pe căile ferate pentru clasa I. Văduvele veteranilor de război nedecoraţi trebuie să plătească o cotizaţie de 15 lei şi primesc şase foi de călătorie pentru clasa a II-a. De foile de călătorie vor beneficia aproape 500 de persoane din cadrul Asociaţiei Veteranilor de Război din Roman.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol