VEDETELE NEMŢENE, „AMBASADORI” LA VIITOARELE TÂRGURI DE TURISM

HomeEconomie

VEDETELE NEMŢENE, „AMBASADORI” LA VIITOARELE TÂRGURI DE TURISM

Prezent la Bucureşti, la Târgul de Turism al României, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Daniel Macovei, a apreciat modul de prezentare a standului dedicat Neamţului. Acesta propune ca pe viitor, vedetele născute în judeţ să fie prezente în spaţiul expoziţional şi să le vorbească celor interesaţi despre „frumuseţile” judeţului Neamţ.

Vicepreşedintele CJ Neamţ, Daniel Vasiliu Macovei, propune ca, la următoarele ediţii ale Târgului de Turism al României, judeţul Neamţ să îşi valorifice şi mai bine potenţialul, folosindu-se de vedetele naţionale care îşi au rădăcinile în Neamţ. A ajuns la această concluzie după ce a vizitat standul CJ Neamţ, la cea mai recentă ediţie a târgului, şi a constatat că, pe lângă ceea ce pot face reprezentanţii CJ cu responsabilităţi în pregătirea standului, mai e loc şi de nişte „ambasadori” care să vorbească despre zona noastră.

targ 02„Sâmbătă, 27 februarie, am fost la Romexpo, la Târgul de Turism al României, şi am fost extrem de încântat de cum era standul CJ Neamţ şi, fără nici o exagerare, afirm că era pe podium, în comparaţie cu standurile celorlalte judeţe. A fost bine poziţionat, de trei ori mai mare decât cel al judeţului Iaşi, ori al Sucevei, cu o multitudine de pliante şi CD-uri care conţin informaţii care i-au acaparat pe turişti. Pentru că era situat în centrul pavilionului, permitea o abordare simplă pentru cei interesaţi de traseele turistice din Neamţ. Foarte frumos a fost şi standul oraşului Tîrgu Neamţ, care a pus accent pe Rezervaţia de zimbri, dar şi pe alte obiective, precum Cetatea Neamţ, casele memoriale Ion Creangă şi Veronica Micle. Pentru viitor, ce mai putem face este să ne «legăm» de vedetele naţionale care s-au născut în zona noastră, să fie «punţi» între noi şi turişti, să fie portavocea judeţului în faţa celor care vor să ne viziteze, să le vorbească despre frumuseţile de care se pot bucura turiştii în Ţinutul Neamţului!”, a declarat vicepreşedintele CJ Neamţ, Daniel Vasiliu Macovei.

Printre numele sonore care au ajuns în standul judeţului se numără tenismenul Ilie Năstase, dar şi numeroşi parlamentari, demnitari din administraţia centrală sau artişti.

Comentarii

WORDPRESS: 0