Prima paginăEducatie

Urmașii poetei Otilia Cazimir s-au întâlnit la Cotu Vameș

Dimensiune text

Școala Cotu Vameș a sărbătorit 119 ani de la nașterea poetei Otilia Cazimir. Concursul național de creație literară și artistică dedicat poetei și-a desemnat câștigătorii.

 

 

Școala „Otilia Cazimir” din satul Cotu Vameș, comuna Horia, a sărbătorit marți, 12 februarie, 119 ani de la nașterea „poetei sufletelor simple”. La eveniment au participat scriitoarea Violeta Lăcătușu, reprezentanți ai autorităților locale, directori de școli, bibliotecari din Roman și comuna Horia, cadre didactice și elevi.

De 19 ani desfășurăm manifestări artistice, pe 12 februarie, dedicate celei care a scris poezii pentru cea mai fragedă vârstă. A fost un prilej să amintim tinerei generații că rădăcinile Otiliei Cazimir în satul Cotu Vameș au fost foarte adânci. Bunicul dinspre tată a fost preot, iar tatăl, primul învățător al satului, a fost nepotul revoluționarilor pașoptiști Ion și Neculai Ionescu de la Brad. Otilia Cazimir a iubit mult copiii, cărora le-a dedicat cea mai mare parte din opera sa. Concursul național de creație literară și artistică dedicat poetei a fost organizat din dorința de a aduce copiii mai aproape de universul poeziei„, a declarat profesoara Maria Palade, directorul Școlii „Otilia Cazimir” din Cotu Vameș și coordonatoarea evenimentului.

Invitații au avut ocazia să asiste, în biblioteca școlii, la acordarea primiilor câștigătorilor concursului de creație literară și artistică și să vadă un spectacol muzical-literar susținut de elevii școlilor Cotu Vameș și Cordun.

 

Premianții concursului de creație literară și artistică

 

Concursul de creație literară și artitică și-a desemnat câștigătorii. La secțiunea «creații literare», premiul I a fost câștigat de elevii Maria Alexandra Tudosă (Școala Cordun), Alexandru Barcan – Cucu și Andreea Sărbușcă (Școala Horia), Ionuț Achelăriței (Școala Tămășeni), Iarina Irina Foia (Școala „Vasile Alecsandri” Roman), Andreea Bordei, Alexandru Ureche, Georgiana-Maria Ieșanu, Ana-Maria Ochiană și Alexandra Dornescu (Școala Cotu Vameș).

La secțiunea «creații artistice», premiul I a revenit elevilor: Ioana Cijenschi (Colegiul Național „Roman-Vodă”), Daniel Bulai și Ramona Prăjescu (Școala Tămășeni), Iarina Irina Foia (Școala „Vasile Alecsandri” Roman), Alin Coca (Școala „Mihai Eminescu” Roman), Petru Mocanu, Vlad Vieru, Georgiana Rusu, Casiana Botez, Lorena Georgiana Dănilă, Ana-Maria Filimon, Răzvan-Gabriel Calalb și Ștefania Filimon (Școala Cotu Vameș), Bianca Maria Donici, Georgiana – Alexandra Gherghelucă, Cosmin-Alexandru Muraru (Școala Horia) și Andreea Artene (Școala Cordun).

 

Dascăl al Școlii Cotu Vameș, născut în aceeași zi cu poeta

 

De 12 ani, învățătoarea Elena Bulhac (39 de ani) din Școala „Cotu Vameș” își sărbătorește ziua de naștere odată cu ziua școlii.

Absolventă a Școlii Normale din Iași, Elena Bulhac și-a dorit o carieră didactică. „Părinții m-au susținut foarte mult pentru a-mi îndeplini dorința. Am urmat un liceu de specialitate, apoi Facultatea de Educație Fizică și un master în același domeniu. Chiar dacă am urmat o facultate, dorința mea a fost să profesez ca învățător, la fel ca mama mea. Fratele meu este și el învățător. De 12 ani de când sunt cadru didactic în școala din satul Cotu Vameș, pe 12 februarie am o dublă aniversare: ziua școlii și ziua de naștere„, spune învățătoarea Elena Bulhac. Dacă despre părinții Otiliei Cazimir și contribuția lor la viața comunității se face recurs la istorie, părinții învățătoarei Elena Bulhac au ținut să vină de la Iași la școala unde predă fata lor.

Născută în aceeași lună cu Otilia Cazimir este și scriitoarea și pictorița Violeta Lăcătușu. „Opera este o fereastră deschisă spre universul mirific al poeziei, frumosul care există în mod latent în noi. Am văzut că profesorii au deschis gustul copiilor pentru frumos, găsind calea pentru a trece de la imaginea poetică la cea plastică„, a spus Violeta Lăcătușu.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0