HomeRoman

[UPDATE] Romașcanii rămîn fără apă 24 de ore

Furnizarea apei potabile va fi întreruptă la Roman pe parcursul zilei de joi, între orele 0 – 24. Măsura va fi luată în vederea devierii coloanei de apă ce alimentează municipiul. Coloana de apă trece pe sub un teren pe care compania Adeplast construiește o fabrică de materiale de construcții în Cordun, iar devierea coloanei de apă pe lîngă zona fabricii a fost deja realizată pe banii investitorului.

 

Lucrările de cuplare a porțiunii deviate, precum și golirea, respectiv încărcarea treptată a rețelei de distribuție a apei din municipiu, se vor desfășura pe parcursul a 24 de ore, începînd de joi, 2 august, ora 00.00.  „Am așteptat să depășim perioada de caniculă, pentru a nu crea un disconfort major romașcanilor, și, în plus, am așteptat ca toate lucrările de amenajare a acelei porțiuni de conductă să fie finalizate pînă la cel mai mic amănunt„, a menționat inginerul Cristian Buzdugan, șeful operațional al zonei Est a companiei județene Apa Serv.

Compania bihoreană Adeplast SA a achiziționat, în urmă cu șase ani, de la o persoană fizică, un teren de patru hectare, situat în apropierea stației de pompare a apei de la Cordun. Vînzătorul a „uitat” să explice reprezentanților companiei că pe sub terenul pe care aceștia îl vor achiziționa trece coloana de apă care alimentează municipiul Roman, investitorii aflînd acest lucru abia după ce au comandat proiectul și avizele necesare construrii unei fabrici de materiale de construcții pe terenul respectiv. Pe cheltuiala proprie, Adeplast SA a realizat o deviere – pe lîngă zona investiției – a coloanei de apă care alimentează municipiul Roman, porțiunea deviată urmînd a fi branșată la rețea în această săptămînă. Lucrările de cuplare a porțiunii deviate, precum și golirea, respectiv încărcarea treptată a rețelei de distribuție a apei din municipiu, se vor desfășura pe parcursul a 24 de ore, începînd de joi, 2 august, ora 00.00. În consecință, romașcanii nu vor avea deloc apă la robinete joi, între orele 00.00 – 24.00.

După îndelungi analize, am ajuns la concluzia că, într-o perioadă în care luptăm pentru crearea de noi locuri de muncă, trebuie să sprijinim o astfel de investiție realizată în zona Romanului de cel mai mare producător de materiale de construcții din țară. Investiția totală realizată de Adeplast SA, pentru deschiderea unei fabrici de mortaruri și adezivi, este de aproximativ 20 de milioane de euro și, în primă fază, va conduce la crearea a aproximativ 100 de locuri de muncă. Adeplast intenționează să mai deschidă, pe același teritoriu, o fabrică de polistiren și una de lacuri și vopsele. Singura piedică în calea investițiilor Adeplast o reprezenta faptul că magistrala care alimentează cu apă municipiul Roman trecea pe sub terenul pe care l-au achiziționat, în urmă cu șase ani, de la o persoană fizică. Nimeni nu le-a spus despre acea conductă de apă, reprezentanții Adeplast aflînd problema abia după ce au comandat proiectul și au cerut avizele. Inițial, au vrut să mute investiția la Bacău, apoi am purtat o serie de discuții și am stabilit să finalizeze proiectul, prevăzînd și o deviere a conductei, astfel încît să nu pierdem oportunitatea unei investiții generatoare de sute de locuri de muncă. Adeplast a realizat lucrările de deviere a conductei care alimentează cu apă municipiul, cheltuind aproximativ 300.000 de euro din fonduri proprii. Astfel, porțiunea de conductă a fost mutată pe lîngă spațiul unde va fi amplasată fabrica și trebuie doar cuplată la magistrala care alimentează municipiul„, a explicat primarul Laurențiu Dan Leoreanu.

Edilul a explicat că, deși porțiunea de conductă este deja pregătită ca urmare a investiției realizate de compania bihoreană, oprirea și reluarea treptată a furnizării apei în municipiu, precum și lucrările de cuplare a porțiunii de conductă la magistrala de alimentare cu apă vor dura aproximativ 24 de ore.

Comentarii

WORDPRESS: 6
  • Un om de bine 12 ani ago

    Felicitari si multumim mult pentru ca va straduiti din toate puterile sa ucideti pe cine incearca din rasputeri ( in mijlocul altor o mie de probleme ) sa dezvolte o activitate in aceasta oras. Nu era destul ca se inchide apa IN FIECARE NOAPTE , chiar cand muncim incercand sa ne ajutam clienti sa se relaxeze si sa se distreze in clubul nostru, creanduse grave probleme in privinta folosiri baii, spalarii paharelor, asta in timp ce ne straduim sa facem sa inteleaga politia ca daca punem muzica in surdina nu mai putem functiona ca club. E asa „nostim” ca dupa toate aceste initiative, populatia Romanului se lamenteaza de moartea economica si sociala a acestui oras.
    Multumim din nou, dragi edili ai orasului.

    P.S. : Unde sunteti , cetateni ai Romanului ? Nici un comentariu???

    • gigi duru 12 ani ago

      Mamicuta ta stie ca nu esti destept?

    • unul-altul 12 ani ago

      mai om de bine… intre crasma ta de vandut spirtoase la negru si o fabrica unde chiar se produce valoare adaugata e o diferenta mult prea mare pentru ce poti tu intelege. nu au decat sa se inchida toate crasmele… poate mai si munceste lumea prin tara asta, nu toti la bisnita si la intins mana.
      si oricum lumea e certata cu sapunu’, asta e partea mai dureroasa, si nu se omoara cu bautul apei… ca doar beau la tine in crasma.
      o seara buna!!!

  • cetateanul romascan 12 ani ago

    Numai asa stim sa pretuim apa!!Cand o avem din abundenta si curge la robinet ,cand ploua si albiile raurilor sunt pline,cand ogoarele mustesc de umezeala si de rod,cand alergam desculti prin apa sau cand iese curcubeul dupa o ploaie de vara,cand trece masina sa curete strazile din oras,cand ne udam gradina sau ne spalam masina cu apa de la robinet,ne trece prin minte cum ar daca ne-ar lipsi apa!???Nu mai enumar situatiile grele cand ne lipseste apa la WC,la baie,la restaurant sau la orice bucatarie,la incendiu sau la spital ,la spalatul pe dinti sau la spalatul pe maini…Cetatenii Romaniei stiu ,in mare parte,cum e cu opritul apei…

  • junker 12 ani ago

    este vineri ora 06.00 si apa nu a venit

  • Silviu 12 ani ago

    Parca era vorba ca vineri la ora 0 avem apa.
    E ora 8 si nimic.
    Sa il trezeasca cineva pe Dorel, e in plina vara, se mai spala lumea.