Roman, Neamț
Căutare site

”Universul cunoașterii prin lectură”, prezentat la Săbăoani

Etapa județeană a olimpiadei a strâns, la Săbăoani, aproximativ 80 de elevi, exclusiv din mediul rural. Patru finaliști vor reprezenta județul în etapa națională, la Suceveni, județul Galați. 

Sâmbătă, 28 februarie, la Săbăoani a avut loc a treia ediție a olimpiadei „Universul cunoașterii prin lectură”, destinată exclusiv elevilor de gimnaziu din mediul rural. Au participat 80 de elevi, din 20 de unități școlare din zona Roman, Piatra Neamț și Târgu Neamț. La Săbăoani a avut loc doar etapa județeană. În urma rezultatelor obținute, patru elevi vor reprezenta mediul rural nemțean în etapa națională, care se va desfășura la Suceveni, județul Galați, la sfârșitul lunii mai.

„Am ales ca loc de desfășurare Liceul Teoretic «Vasile Alecsadri» din Săbăoani, pentru că aici există o catedră de limba și literatura română bine configurată, cu profesori valoroși. Este o recunoaștere a statutului pe care îl are liceul, unitate școlară capabilă să organizeze o etapă județeană a unei olimpiade”, a declarat profesor doctor Gheorghe Brânzei, inspector școlar de limba și literatura română. Prin această olimpiadă se dorește ca elevul din mediul rural să-și dezvolte competențele de lectură, cât și o punere în relație a acestuia cu textul scris.

La etapa județeană, după proba scrisă, primul clasat din fiecare clasă va intra în lotul național.

Inspectorul şcolar Gheorghe Brânzei

Inspectorul şcolar Gheorghe Brânzei

„La faza națională, întregul echipaj al județului va susține două probe. Prima va consta într-o lucrare scrisă colectivă, iar a doua va fi realizarea unui portofoliu, de către echipaj, pe teme culturale. Tema portofoliului poate fi evidențierea contribuției unui scriitor sau persoană culturală sau științifică la dezvoltarea culturii, literaturii și științei. Personalitatea trebuie să fie strict din județul Neamț”, a mai spus Gheorge Brânzei.

La edițiile anterioare, echipajul nemțean a obținut premii speciale, adjudecând punctaj maxim la secțiunea portofoliu. Faza județeană s-a desfășurat, în fiecare an, la Liceul Teoretic „Vasile” Alecsandri din Săbăoani, ales centru de desfășurare a olimpiadei.

Elevii participanți au fost însoțiți de un profesor de limba și literatura română, iar transportul acestora a fost organizat de fiecare școală participantă la olimpiadă.

Olimpiada „Universul cunoașterii prin lectură” este organizată de Ministerul Educației Naționale (MEN) și are ca obiectiv asigurarea egalității de șanse la nivelul activității de excelență. Competiţia îşi propune să valorifice, în spiritul principiului egalităţii de şanse, competenţa pedagogică şi ştiinţifică a profesorilor de limba şi literature română şi de la celelalte discipline din mediul rural, oferindu-le şansa de afirmare profesională, dezvoltând cooperarea cu scopul valorificării componentei de excelență în predare, învățare și evaluare.

„Îi felicit pe elevii participanți și pe profesorii de limba și literatura română care i-au pregătit pe elevi. Îmi exprim convingerea că, la etapa națională din 2015, echipa din Neamț va urca pe podium”, a mai spus Gheorghe Brânzei. Premierea va alea loc pe 1 iunie, de Ziua Copilului, aleasă special pentru a-i bucura pe elevi.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.