Prima paginăActualitate

Uniforme de 75.000.000 de lei pentru poliţişti

Dimensiune text

Norma pentru achiziţionarea echipamentului este de aproximativ 2.000 de lei pe an. Dacă poliţistul nu a uzat încă uniforma şi nu are nevoie de o alta nouă, banii îi rămân pentru uzul personal.

Guvernul României a adoptat o hotărâre prin care a decis „suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în  bugetul de stat pe anul 2013. Prin hotărârea adoptată de Guvern se asigură plata unui procent de 50% din drepturile de echipament cuvenite cadrelor militare şi poliţiştilor din cadrul MAI pe anul 2013, diferenţa urmând a fi achitată în anul următor. Prin urmare, se suplimentează bugetul MAI pe anul 2013 cu suma de 75.000.000 lei”.

Plata drepturilor de echipament a fost, de mai multe ori, trecută pe lista revendicărilor de poliţiştii care au protestat faţă de condiţiile de muncă, salarizarea neadecvată şi alte carenţe ale sistemului din care fac parte.

Poliţiştii primesc, în fiecare an, o sumă pentru achiziţionarea echipamentului. Norma pentru achiziţionarea echipamentului este de aproximativ 2.000 de lei pe an, bani pe care îi primeşte, personal, fiecare angajat. Acesta are obligaţia ca, din această sumă, să îşi cumpere uniforma de serviciu pentru a avea o prezenţă decentă în timpul serviciului. Dacă poliţistul nu a uzat încă uniforma şi nu are nevoie de o alta nouă, acei bani îi rămân pentru uzul personal. Suma necesară echipamentului nu este aceeaşi pentru toată lumea, un agent de poliţie primind mai mulţi bani decât un ofiţer pentru achiziţionarea uniformei.



COMENTARII

WORDPRESS: 0