Prima paginăSocial

Un romaşcan îl reinventează pe Moş Nicolae

Dimensiune text

Nicolae Radu îl închiriază nu doar pe Moş Crăciun, ci şi pe „fratele” acestuia, Moş Nicolae.

După ce, ani la rând, Moş Nicolae a fost un personaj invizibil, care intra pe furiş în casele copiilor şi le lăsa în ghetuţe, după caz, bomboane sau nuieluşe, începând din acest an moşul va putea fi văzut de copiii cuminţi. Cel care l-a scos la lumină este un tiz al moşului cel bun, Nicolae Radu, care s-a gândit să exploateze faima de care se bucură Moş Nicolae. Aşa că a comandat un costum, identic cu cel al lui Moş Crăciun, dar de culoare albastră, şi are deja comenzi atât de la grădiniţe, cât şi de la familii care vor ca, în seara de 5 decembrie, să îl aibă în casă pe Moş Nicolae.

„Moş Nicolae a fost mereu un subiect de discuţii între copii şi părinţi, despre cum arată moşul, de ce nu pot copiii să îl vadă. Aşa că ne-am gândit să exploatăm această nişă şi să încecăm să-i dăm o înfăţişare şi lui Moş Nicolae. Costumaţia albastră nu este o invenţie a noastră, am ajuns aici după ce am cercetat ce s-a mai scris despre Moş Nicolae, legendele care există. Faptul că la scurt timp după ce ne-am promovat ideea avem deja comenzi ne face să credem că am avut o idee bună şi că închirierea de Moş Nicolae va fi o afacere de succes, aşa cum este şi închirierea de Moş Crăciuni”, a spus Nicolae Radu.

Moş Nicolae este cel mai nou personaj al afacerii sale, după alte personaje de poveste care „bântuie” deja pe la aniversările copiilor. „Întotdeauna mi-au plăcut copiii şi am fost Moş Crăciun de ocazie şi am jucat diverse roluri pe la petrecerile de copii ale prietenilor, până când am hotărât să transformăm această pasiune într-o afacere. Putem aduce la petreceri de copii aproape orice personaj: Batman, Spiderman, Daisy, prinţese, vrăjitoare, cu costume comandate din Statele Unite. În acest moment există cerere pentru o asemenea afacere. Nu este un moft al părinţilor sau al copiilor. Este foarte important ca, pentru o oră măcar, să poţi stăpâni 10 – 20 de copii, antrenându-i în jocuri potrivite pentru vârsta lor”, spune Nicolae Radu.

De altfel, toţi membrii familiei Radu, de la fetiţa de cinci ani şi jumătate, participă la astfel de activităţi, dând viaţă personajelor în funcţie de solicitări, nu doar în Roman. „Oraşele mari au mai multe oportunităţi şi, de aceea, am răspuns la toate invitaţiile, indiferent dacă e vorba de Bacău sau Suceava”, a mai spus Nicolae Radu.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • maria 8 ani

    Este intr-adevar un lucru minunat!Mi-as fi dorit sa am parte si eu de asa ceva in copilarie dar nu am apucat ” sa-l vad” pe Mos Nicolae nici acasa, nici la scoala.L-am vazut de multe ori pe Mos Craciun de fiecare data, insa, asa de prost costumat ca nici nu mai voiam sa-i primesc cadoul.
    Felicitari, saditi in inimile copiilor speranta ca astfel de personaje chiar exista!