HomeSocial

Un polițist din Roman duce alimente sinistraților din Vrancea

Aflat în concediu, un polițist din Roman a plecat în Vrancea pentru a ajuta sinistrații. Acesta a cumpărat din banii lui alimentele pe care le va dona.

 

 

Gîndul la cei de acasă și dorul de locurile natale l-au deteminat pe un agent de poliție din cadrul Poliției municipiului Roman să facă o faptă bună. Impresionat de situația din sudul și sud-estul țării, agentul de poliție – care a vrut să-și păstreze anonomatul – s-a decis să facă ceva mai mult decît să-i compătimească pe oameni stînd în  fața televizorului. Aflat în concediu de odihnă, miercuri dimineață, acesta și-a umplut autoturismul cu baxuri de făină de porumb, ulei și făină de grîu și a plecat la drum. Produsele le-a plătit din banii lui, adică din acel salariu cu 25% mai mic, de care toți bugetari se plîng. Punctul final al călătoriei ar trebui să fie un sătuc din Brăila, locul de naștere al agentului, dar pînă acolo se oprește pe drum pentru a face dovada solidarității cu cei îngropați în zăpadă cît casa.

Pînă să ajungă la bunicii săi din  județul Brăila, agentul de poliție a oprit la Focșani, acolo unde s-a întîlnit cu mai mulți prieteni. „În Bacău am mers pe șoseaua de centură și am făcut jumătate de oră, atît era de aglomerat. După ce am ieșit din Bacău, drumul a fost mai bun, dar, pe măsură ce mă apropiam de Focșani, priveliștea era din ce în ce mai dezolantă. Aici e dezastru, zăpada e de două ori mai mare decît mașina, pe marginea drumului. Eu am plecat la drum cu ideea că televiziunile mai exagerează, dar tot ce vedem la știri e real și chiar mai rău de atît„, a povestit agentul de poliție primele impresii din județul Vrancea, unul dintre cele mai grav afecate de zăpadă.

De la Focșani, agentul de poliție și prietenii săi au plecat către unul din satele îngropate în nămeți. „Prietenii mei sînt cu o dubiță. Avem tot felul de alimente, inclusiv pîine și sandvișuri pentru jandarmi și pompieri. Trebuie să ajungem la un sat de lîngă Ciorăști. Oricum, durerea și disperarea oamenilor sînt atît de mari încît nu știu cît îi ajută ceea ce le ducem„, a mai spus agentul de poliție.

Polițistul va rămîne în zona afectată mai multe zile. Acesta a spus că va merge și în satul bunicilor săi, dar după ce va termina acțiunea caritabilă pentru care a plecat la drum.

Comentarii

WORDPRESS: 0