De luna viitoare, romașcanii vor avea la dispoziție un nou tren pe relația București – Suceava. Este vorba despre perechea de trenuri InterRegio 1750/1755, care până acum nu opreau în Gara Roman.
„În urma demersurilor pe care le-am făcut la CFR Călători, am primit acceptul ca trenul InterRegio Suceava Nord – București și București – Suceava nord să aibă oprire și în Roman, astfel că cel de la Suceava la București va opri în Gara Roman la 6.52, iar cel de la București la Suceava Nord va opri în Gara Roman la 21.44. Este o solicitare a multor romașcani care foloseau această rută și am considerat că este un demers pe care trebuie să îl reluăm și iată că am primit și un răspuns favorabil în acest sens”, a a precizat primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloaei.
„În urma unor demersuri pe care le-am făcut de curând, începând cu data de 1 februarie a acestui an, trenurile IR 1750/1755, pe ruta Suceava Nord – București, respectiv București – Suceava Nord vor opri și în stația Roman, fiind una dintre cele mai convenabile variante, din punct de vedere al orarului, spre și dinspre capitală. Cred că trebuie să ne orientăm mai mult atenția spre transportul pe calea ferată, sistem care apare în toate opțiunile la nivel european ca fiind de viitor, ecologic și eficient, dar care trebuie să ofere un standard de confort din ce în ce mai ridicat”, a afirmat deputatul Laurențiu Leoreanu, care a făcut un demers similar și în cursul anului 2017.
Noul tren se alătură, astfel, celorlalte cinci perechi de trenuri InterRegio pe relația București – Suceava pe care le au la dispoziție călătorii din Roman. Către București, acestea pleacă din Roman la orele 00.41, 01.10, 10.09, 14.09 și 17.21, cu sosiri în Capitală la orele 05.27, 06.17, 14.52, 18.43 și 22.10. Perechile lor pleacă din București la orele 06.55, 10.55, 13.53, 19.20 și 22.32, cu sosiri la Roman la orele: 11.26, 15.30, 18.40, 00.34 și 03.09.
Comentarii